Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seară, că pur şi simplu a fost vorba de un val de români care au venit în ţară, după ce au aflat că nu mai este obligatorie carantina instituţionalizată, de aceea şi numărul mare de oameni de la graniţa de vest. Orban a spus că peste 1.200 de persoane au venit pietoni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Am dispus o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului la graniţă. Pur şi simplu a fost un val de venire în ţară, care probabil a fost determinat de decizia CNSSU de instituire a izolării la domiciliu şi renunţarea la carantinarea instituţionalizată. Am dispus toate măsurile: creşterea de posturi, asigurarea măsurilor necesare pentru a păstra distanţa fizică, deschiderea tuturor punctelor de trecere şi a celor dedicate pentru transportul de marfă şi a celor care vin în ţară cu transport de persoane. Foarte mulţi, peste 1.200 de persoane, să ştiţi că au venit pietoni. Au apelat, probabil, la firme, pe teritoriul Ungariei care i-au lăsat la 4-5 kilometri de graniţă sau au venit cu avion până în Ungaria”, a declarat Orban, duminică, la finalul unei şedinţe care a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
 
Premierul a spus că a dispus luarea unor măsuri pentru aceşti oameni care se aflau, pe jos, la graniţă şi că mijloace de transport au fost puse la dispoziţia lor.
 
"Am dispus luarea de măsuri prin care fie mijloace de transport private, fie mijloace de transport ale autorităţilor publice, au fost puse la dispoziţia oamenilor, până în localitatea de domiciliu”, a spus Orban.
 
Întrebat dacă s-ar putea reveni la instituirea carantinei, având în vedere numărul mare de români de la punctele de trecere a frontierei, premierul a spus că "nu ne dorim să instituim starea de carantină”.
 
"Decizia privind carantinarea la cerere este o decizie care a fost luată în baza solicitării INSP. Nu ne dorim să instituim starea de carantină. Din ce am urmărit, această măsură de a nu îi mai introduce în carantină instituţionalizată şi a permite izolarea la domiciliu, a determinat acest număr mare al românilor la graniţă”, a mai declarat Orban.
 
Mii de români s-au aflat sâmbătă şi duminică la graniţa de vest, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire din ţară. Mulţi dintre ei au trecut graniţa pe jos, iar cozile de maşini s-au întins pe mai mulţi kilometri. Trecerea frontierei s-a făcut anevoios din cauza triajului epidemiologic obligatoriu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.