Premierul Ludovic Orban a afirmat duminică seara că încă nu au început negocierile cu celelalte partide, însă după cum arată rezultatele exit-poll poate fi formată o majoritate parlamentară cu USR-PLUS, UDMR şi PMP. Liderul liberalilor a adăugat că Parlamentul nou, rezultat în urma alegerilor, se va întruni pe 21-22 decembrie şi speră ca într-un timp cât mai scurt, după depunerea jurământului de către aleşi, să se poată ajunge la prezentarea unei formule de guvernare şi un program de guvernare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Primul şi cel mai important lucru este să avem aproximativ o imagine cât mai aproape de rezultatul final care să ne permită să facem calculele privitoare la o majoritate parlamentară. Doi. Evident vor începe negocierile politice care în primul rând vizează programul, partenerii care vor participa la susţinerea unui program, persoana premierului şi, în baza programului, sigur şi legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi conforme cu programul care va fi votat de Parlament odată cu votul de învestire a Guvernului. Parlamentul nou, rezultat în urma alegerilor, se va întruni în 21-22 decembrie. Sper ca într-un timp cât mai scurt, după ce vor depune jurământul parlamentarii şi Parlamentul nou va deveni funcţional, să se poată ajunge la prezentarea unei formule de guvernare şi a unui program de guvernare”, a declarat Ludovic Orban, întrebat duminică la postul B1 Tv care este orizontul de timp pentru un nou Guvern coagulat în jurul PNL şi pentru ca bugetul pentru anul viitor să fie votat în Parlament.

Chestionat dacă a discutat cu copreşedinţii USR-PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, prim-ministrul a răspuns: „Partidele sunt toate preocupate de operaţiunea de centralizare a voturilor, de verificare în secţiile de votare a modului în care se respectă voinţa oamenilor. Încă nu au început discuţii, negocieri. Cel mai probabil începând cu ziua de luni, după ce vom avea cât de cât informaţii relevante despre raportul de forţe. Sigur cu partenerii din USR-PLUS, PMP, UDMR, după cum arată rezultatele exit-poll-urilor, se poate forma o majoritate parlamentară”.

El a mai spus că a început numărătoarea paralelă a PNL.

„Centralizăm rezultatele pe care le primim de la delegaţii noştri din secţiile de votare. Deja a început centralizarea voturilor. E prematur să se facă o evaluare. De regulă primele vin secţiile de votare mai mici, unde s-a exprimat un număr de voturi mai mic. Secţile mai mari vin mai târziu. Procesul e în curs de derulare şi vom avea după ora 1.00 cred date relevante”, a explicat Orban. 

Referitor la prezenţa la urne la alegerile parlamentare de duminică, Ludovic Orban a precizat că PNL se aştepta la o prezenţă mai mare la vot.

„Ne aşteptam la o prezenţă mai mare de peste 35%. De altfel, toate cercetările sociologice pe care le-am făcut ne indicau o prezenţă mai mare la vot. E posibil din cauza pandemiei, a zilei, a vremii, poate şi din cauza multelor informaţii care au speriat aomenii că există risc de infectare dacă vin la vot, poate şi din cauza stării de spirit din cauza pandemiei. Oricum le mulţumesc celor care au venit la vot şi care au avut încredere în PNL. Faptul că au venit la vot un număr mai mic de români, nu a avantajat decât un singur partid şi anume PSD. Peste 35%, rezultatele ar fi fost cu totul şi cu totul altfel. Nu mai vorbesc la o prezenţă chiar şi mai mare. Asta este realitatea politică. Atâţi români au decis să voteze şi trebuie să respectăm acest lucru, pentru că deţinătorii puterii într-o democraţie sunt cetăţenii. Ei decid dacă îşi folosesc puterea sau nu. Pe de altă parte, în formarea unui Guvern încă o dată repet e vorba de formarea unei majorităţi parlamentare în jurul unei majorităţi a unei propuneri de premier care va fi în formula pe care v-am prezentat-o”. a completat şeful Guvernului.

Întrebat ce îi răspunde lui Marcel Ciolacu care a spus că nu mai are legitimitate ca premier, luând în considerare cifrele din exit-poll, Orban a replicat: „Guvernul pe care îl conduc a fost învestit în primă fază fără PSD. PSD a încercat să dărâme Guvernul chiar având 46% în Parlament şi nu a reuşit lucrul acesta. Vom vedea rezultate, in funcţie de ele trebuie să se vadă ce partide au capacitatea de a forma o majoritate parlamentară în jurul unui program de guvernare şi al unui premier”.

PSD se menţine pe primul loc cu 30,2% la votul pentru Camera Deputaţilor în alegerile parlamentare urmat de PNL cu 29,3%, iar la Senat PSD are 30,6%, iar PNL 29,1%, potrivit exit-poll al CURS-AVANGARDE prezentat duminică seara de Antena 3, pe baza datelor centralizate la finalul procesului de votare, la ora 21:00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.