Preşedintele Curţii Constituţionale (CCR), Valer Dorneanu, alături de alţi doi judecători, Marian Enache şi Maya Teodoriu, consideră că interdicţia impusă persoanelor condamnate penal de a ocupa funcţia de membri ai Guvernului este neconstituţională deoarece, susţin cei trei judecători, un condamnat penal este discriminat dacă i se interzice posibilitatea de a face parte din guvern.
”Nu putem decât să constatăm că ne aflăm în ipoteza unei discriminări, întrucât o condiţie suplimentară infraconstituţională nu permite accesul persoanei la funcţia de membru al Guvernului, în condiţiile în care alte funcţii cu semnificaţie majoră sunt ocupate în lipsa acestei condiţii (...) Se creează un regim mai aspru şi nejustificat în privinţa condiţiilor de accedere la calitatea de membrii ai Guvernului, faţă de condiţiile de candidatură la Preşedinţie şi Parlament, un impediment absolut”, se arată în opinia separată redactată de Valer Dorneanu, Marian Enache şi Maya Teodoroiu.
Cei trei judecători susţin că, din moment ce condamnarea penală nu este o interdicţie pentru a ocupa funcţiile de preşedinte al României sau de parlamentar, nu ar trebui să fie o piedică nici pentru funcţia de membru al Guvernului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Magistraţii susţin şi interdicţia, aşa cum este formulată în lege, ar interzice unui condamnat penal pentru întreaga viaţă să poată ajunge membru al Guvernului, chiar şi după ce condamnarea încetează.
”Formularea interdicției prevăzute de art. 2 din Legea nr. 90/2001 (…) instituie o imposibilitate absolută și pe durata vieții tuturor persoanelor aflate în aceasta ipostază, de a mai accede la aceste calități publice de reprezentare (nu profesionale sau de carieră), înfrângând chiar și condițiile în care aceste persoane ar putea beneficia de soluțiile politicii penale mai favorabile. Acesta este un ilogism din punctul de vedere al respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”, mai spun cei trei.
”Curtea ar fi trebuit să admită excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și să constate că sintagma „nu au suferit condamnări penale”, cuprinsă în art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, este constituțională în măsura în care întinderea în timp a acestei interdicţii legale de ocupare a funcţiei de membru al Guvernului se stabileşte prin lege şi se referă strict la perioada în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-au restrâns unele drepturi”, conchid cei trei judecători care au votat pentru admiterea sesizării formulate de Avocatul Poporului.
Condamnaţii penal cărora le-a expirat condamnarea, care au fost reabilitaţi sau amnistiaţi sau în cazul cărora a intervenit dezincriminarea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi pot fi membri ai guvernului, arată Curtea Constituţională (CCR) în motivarea deciziei prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului la legea 90/2001.
Decizia de respingere a sesizării Avocatului Poporului în ceea ce priveşte prevederea legislativă care interzice celor condamnaţi penal să fie membri ai Guvernului a fost luat cu şase voturi ”pentru” şi trei ”împotrivă”. Cei trei judecători care au votat ”împotrivă” – Valer Dorneanu, Marian Enache şi Maya Teodoroiu, toţi propuşi de PSD – au redactat o opinie separată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.