Primarul general Nicuşor Dan susţine că în urma celor două mandate de preşedinte ale lui Klaus Iohannis rămâne o stabilitate, de care România ”a profitat intern şi internaţional”, dar şi discrepanţa dintre ”mesajul său violent anti-PSD din 2019” şi formarea coaliţiei de guvernare PSD-PNL doi ani mai târziu. Nicuşor Dan l-a caracterizat pe Iohannis drept ”o persoană extrem de punctuală”. Întrebat dacă în discuţiile dintre matematicianul Nicuşor Dan şi fizicianul Klaus Iohannis s-au folosit multe cuvinte, primarul general a răspuns: ”Numai cele necesare”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Primarul general Nicuşor Dan a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ce rămâne după mandatele preşedintelui Klaus Iohannis. 
 
Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
”Pe de o parte, rămâne o stabilitate, de care România a profitat intern şi internaţional. Rămâne evident discrepanţa dintre mesajul său violent anti-PSD din 2019 şi faptul că s-a întrerupt acea coaliţie de dreapta şi a fost urmată de o coaliţie PSD-PNL. Şi rămân nişte aşteptări nerezolvate în zona de justiţie, de reformă a justiţiei”, a spus Nicuşor Dan. 
 
 
Primarul general a fost întrebat cum au decurs întâlnirile pe care le-a avut cu preşedintele Klaus Iohannis. 
 
”Este o persoană extrem de punctuală, dacă îl întrebi ceva îţi răspund exact ce l-ai întrebat”, l-a caracterizat Nicuşor Dan pe şeful statului. 
 
De asemenea, întrebat dacă în discuţiile dintre matematicianul Nicuşor Dan şi fizicianul Klaus Iohannis s-au folosit multe cuvinte, Nicuşor Dan a răspuns, amuzat: ”Numai cele necesare”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.