Candidatul independent Nicuşor Dan a declarat, marţi, că îşi doreşte un premier care să aibă acelaşi tip de viziune ca şi el şi care să fie capabil să scoată statul român din rutina în care bălteşte de ani de zile şi acesta nu poate fi Marcel Ciolacu, el precizând că îi place Ilie Bolojan şi ar fi foarte potrivit iar în ipoteza în care ajunge preşedinte, va avea o discuţie cu reprezentanţii partidelor pro occidentale din Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Evident că doresc un premier care să aibă acelaşi tip de viziune ca şi mine şi îmi doresc un premier care să fie capabil să scoată statul român din rutina în care el bălteşte de ani de zile şi acesta nu poate fi Marcel Ciolacu. Mai departe de atât, nu vreau să promit nimic. Evident, îmi place domnul Bolojan, ar fi foarte potrivit. În ipoteza în care ajung preşedinte, voi avea o discuţie cu liderii, cu reprezentanţii partidelor prooccidentale din Parlament”, a spus Nicuşor Dan, la prezentarea programului său preziddenţial, întrebat cu ce premier ar dori să lucreze.

Despre faptul că preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a afişat alături de Crin Antonescu, Nicuşor Dan a spus: ”Domnia sa este temporar preşedintele României, este temporar de asemenea preşedintele PNL-ul, care face parte dintr-o alianţă politică, asta nu înseamnă nimic. Ce este relevant este că domnul Crin Antonescu a zis că va continua cu domnul Ciolacu”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.