Primarul Capitalei, candidat independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan, transmite luni că declaraţiile făcute de Dragoş Sprânceană sunt complet diferite de poziţia oficială a statului român, şi premierul Marcel Ciolacu ori îi retrage statutul de emisar, ori îşi dă demisia imediat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Marcel Ciolacu, prim-ministru al Guvernului României, conduce şi o politică externă paralelă cu liniile oficiale ale statului român prin Dragoş Sprânceană, emisarul numit de premier în SUA. Acest lucru este intolerabil. Declaraţiile făcute de domnul Sprânceană sunt complet diferite de poziţia oficială a statului român”, spune candidatul independent pe Facebook.

”Ori domnul Marcel Ciolacu îi retrage statutul de emisar domnului Sprânceană, ori îşi dă demisia imediat”, mai arată primarul Nicuşor Dan.

El menţionează că ”atribuţiile de relaţiile externe ale României sunt clar stabilite în Constituţie, iar ceea ce a făcut Marcel Ciolacu prin această numire este o discreditare majoră a României şi pune în pericol credibilitatea ţării şi siguranţa românilor”.

Trebuie să înceteze ACUM” subliniază Nicuşor Dan.

Unul dintre emisarii speciali ai României, Dragoş Sprînceană, a explicat la Digi24 ce rol ocupă în relaţia cu SUA. A avut însă poziţii contradictorii legate de războiul din Ucraina, dar şi de ce va face exact pentru îmbunătătirea dialogului cu administratia Trump. El a susţinut în mod fals că preşedintele francez Emmanuel Macron vrea continuarea războiului din Ucraina şi că administraţia americană ar trebui să „ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina şi pro-Franţa”, deoarece România are un preşedinte interimar „care nu va mai conta într-o lună şi jumătate”.
”Statele Unite îşi doresc foarte mult oprirea războiului din Ucraina. Domnul Macron îşi doreşte continuarea acestui război din Ucraina”, a spus el.
 
 
Este însă o afirmaţie falsă. Macron – şi Uniunea Europeană, de altfel – sprijină Ucraina în faţa agresiunii Rusiei şi cer negocieri de pace care să fie echitabile pentru Kiev.
 
 
„Atâta vreme cât România se aliniază cu cu aceste direcţii, să zic aşa, prin anumite declaraţii ale unora, Statele Unite nu o să fie încântate. Ne dorim cu toţii ca 2000 de persoane în Ucraina să nu mai moară săptămânal. România ar trebui să îşi dorească acelaşi lucru. Ne dorim cu toţii ca războiul să se termine, să redăm prosperitate economică la nivel atât european, cât şi global şi în Statele Unite. România ar trebui să îşi dorească acelaşi lucru. Atâta vreme cât războiul continuă, România nu o să fie bine economic”, a continuat Sprînceană. Când i s-a atras atenţia că poziţia sa este diferită de cea statului român în ceea ce priveşte Ucraina, omul de afaceri a spus: „Eu l-am întrebat personal pe domnul Ciolacu şi mi-a spus opusul la ce spuneţi dumneavoastră acum, din partea dumnealui şi biroului dumnealui”.
 
 
„Domnul Marcel Ciolacu de asta m-a şi sunat personal, fiindcă îşi doreşte o apropiere şi o îmbunătăţire a relaţiilor cu Statele Unite”, a adăugat el. Sprânceană s-a contrazis apoi, spunând că de fapt nu a discutat despre Ucraina cu Ciolacu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.