Primarul general Nicuşor Dan a afirmat, miercuri, în deschiderea primei şedinţe a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, că alegerea viceprimarilor nu se află pe ordinea de zi, întrucât mai există un conflict netranşat definitiv în instanţă, nefiind validaţi toţi consilierii generali. ”Codul administrativ ne spune că nu putem să facem asta decât în momentul în care CGMB e în componenţa sa completă”, a declarat Nicuşor Dan, apreciind că ”este o chestiune logică pentru că altfel s-ar putea ca viceprimarii să fie aleşi de prima tranşă de consilieri care să nu fie reprezentativi din punct de vedere politic”.
”Nu avem în momentul de faţă pe ordina de zi alegerea viceprimarilor pentru că Codul Administrativ ne spune că nu putem să facem asta decât în momentul în care CGMB e în componenţa sa completă. E o chestiune logică pentru că altfel s-ar putea ca viceprimarii să fie aleşi de prima tranşă de consilieri care să nu fie reprezentativi din punct de vedere politic şi apoi nu vr putea fi schimbaţi decât cu majoritate de două treimi”, a declarat, miercuri, Nicuşor dan, în debutul şedinţei consiliului General.
Primarul general a precizat că ”este un litigiu care este la Judecătoria Sectorului 1”.
”Din păcate, nu s-a soluţionat până în momentul ăsta. În prima secundă după soluţionarea definitivă a acelui litigiu vom avea alegerea viceprimarilor”, a mai declarat Dan.
În 23 noiembrie, liderul PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, explica, într-o postare pe Facebook, de ce nu este încă viceprimar al Capitalei, la două luni de la alegeri.
"Explicaţia pentru toate acestea este de găsit nu în codul administrativ, ci într-o modificare a Codului administrativ de acum o lună. (...) guvernul PNL a modificat în mod abuziv, electoral interesat, prostesc şi iresponsabil una dintre legile fundamentale ale funcţionării statului: Codul administrativ", susţinea el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.