Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat marţi, la Parlament, că decizia Parchetului instanţei supreme de a clasa dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009 este una corectă, în contextul în care procurorii nu au putut să precizeze în serviciul cărei instituţii se afla persoana care a comis abuzul în serviciu. În ceea ce priveşte activitatea comisiei de anchetă care are ca obiect scrutinul, social-democratul a spus că membrii comisiei vor lucra în continuare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„După cum ştiţi până acum se insista că nu ai voie să continui o anchetă în Parlament dacă a început urmărirea penală sau dacă există o anchetă la Parchet. Nimeni nu a spus că, dacă nu mai există o anchetă la Parchet, este afectată ancheta parlamentară. De asemnea, în decursul timpului am spus că atunci când Parchetul a anunţat că a început urmărirea penală in rem pentru infracţiunea de abuz în serviciu, care, după cum îi spune numele, este o infracţiune de serviciu, trebuie să precizeze măcar în serviciul cărei instituţii era persoana care a făcut acel abuz. Pentru că nu puteau să precizeze care era acea instituţie, evident că nu puteau să dea o începere a urmăririi penale in rem decât aşa ca să facă o glumă. De aceea răspunsul dat acum, anume că au clasat dosarul, este cel corect”, a afirmat preşedintele Comisiei juridice.

Întrebat dacă săptămâna aceasta va mai lucra comisia de anchetă, Eugen Nicolicea a spus: „Comisia de anchetă lucrează după programul pe care îl stabileşte conducerea ei. Am avut de lucru în această săptămână, am avut şi studiu individual, şedinţa de luni s-a amânat datorită evenimentelor. După cum ştiţi s-a prelungit termenul de 60 de zile şi pe timpul vacanţei va lucra conform programului pe care îl va stabili conducerea, respectiv domnul preşedinte Fifor”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Chestionat în continuare dacă acum se poate extinde aria de activitate a comisiei, deputatul PSD a susţinut că obiectivele nu pot fi schimbate.

„Obiectivele nu le putem schimba decât prin hotărâre a plenului reunit. Deci ne încadrăm în acea hotărâre, dar, pe de altă parte, nimeni nu mai poate să invoce faptul că există o cercetare in rem şi să se eschiveze”, a completat social-democratul.

De asemenea, întrebat dacă anumite persoane vor fi rechemate la comisia de anchetă, Eugen Nicolicea a spus că cei din conducerea comisiei vor stabili această chestiune.

„Nu am să spun acest lucru pentru că, după cum ştiţi comisie, lucrează după nişte reguli stabilite foarte clar şi acţiunile comisiei sunt stabilite de către plenul comisiei, respectiv de către conducerea comisiei. Neavând o astfel de hotărâre în momentul de faţă, nu pot să spun dacă există vreo intenţie”, a răspuns preşedintele Comisiei juridice. 

Dosarul privind alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 a fost clasat de procurori, a anunţat, marţi, Parchetul instanţei supreme.

"Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus clasarea acestui dosar întrucât - din coroborarea probelor administrate - s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/iniţiat de către persoanele nominalizate, acte/acţiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal, respectiv ce ar contura textul incriminator al infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin. 1  Cod penal cu aplic. art.5 Cod penal (art.248 rap. la art.2481 din vechiul Cod penal) şi al infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, prev. de art.391 alin.3 şi 4 din Codul penal  cu aplic. art.5 Cod penal (fost art.62 alin. 3 şi 4 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României)", arată parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă transmis marţi.

În 24 aprilie, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009, pentru infracţiunile de abuz în serviciu prevăzut de articolul 297 alineatul 1, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (respectiv articolul 248 raportat la articolul 248 indice 1 din vechiul Cod penal) şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, faptă prevăzută de articolul 391 alineatele 3 şi 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (fost articol 62 alineatele 3 şi 4 din Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, modificată şi republicată).

"Menţionăm că faptele pentru care s-a început urmărirea penală se prescriu potrivit legii vechi - art. 122 lit. b şi c din vechiul Cod penal - în termen de 10 ani, respectiv 8 ani în conformitate cu legea nouă – art. 154 alin. 1 lit. c din noul Codul penal”, preciza PICCJ.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.