Fostul primar din Timişoara, liberalul Nicolae Robu afirmă, miercuri seară, că ”este inadmisibil pentru orice prim-ministru să folosească banii ţării pentru a-şi atrage -mai direct spus: cumpăra - voturi în alegerile din partidul său”.
”Este inadmisibil pentru orice prim-ministru să folosească banii ţării pentru a-şi atrage -mai direct spus: cumpăra - voturi în alegerile din partidul său”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, liberalul Nicolae Robu.
Acesta afirmă că ţara are nevoie de investiţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”PNDL3 sau cum s-o fi el numind este nu doar oportun, ci necesar, chiar vital pentru unele unităţi administrativ-teritoriale fără şanse de accedere la alte finanţări! Dar, ce credibilitate că eşti de bună credinţă poţi avea, ca Prim-ministru, când timp de 9 luni de zile de când deţii funcţia, n-ai lansat PNDL3, iar acum, vrei să o faci la ceas de noapte, prin OUG?! O asemenea penibilitate -“urgenţă” în interes personal al unui foarte suspus- nu s-a mai pomenit în cei peste 30 de ani de la Revoluţie decât la Ordonanţa 13. Cum poţi subestima, ca Prim-ministru, inteligenţa partenerilor politici, a colegilor de partid, a adversarilor, a poporului -până la urmă-, procedând astfel?!”, a mai scris pe Facebook fostul primar din Timişoara.
Acesta afirmă că ”oricine înţelege că tot ce urmăreşte dl Prim-ministru, procedând astfel, este să-şi cumpere voturi de la Primarii PNL”.
Acesta îl avertizează pe Cîţu că primarii vor lua banii, dar nu-lvor vota pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.