Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că volumul ”În slujba ţării”, pe care se pregăteşte să îl lanseze, este o carte autobiografică, un dialog transparent şi sincer în care vorbeşte despre trecutul său. Ciucă a explicat că PNL a contractat panourile pentru întregul an şi din cauza comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, a rămas o perioadă fără alegeri, iar aceste panouri trebuiau folosite cumva, astfel că PNL a decis să îşi promoveze liderul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Întrebat, miercuri seară, într-o emisiune difuzată online dacă îi este teamă de plângerea penală depusă de liderul AUR, George Simion, în privinţa cheltuirii banilor pe panourile cu promovarea cărţii, Nicolae Ciucă a precizat că nu îi este deloc teamă deoarece în acest demers PNL a dat dovadă de transparenţă.
 
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
”Absolut deloc. În tot acest demers am dat dovadă de maximă transparenţă, am prezentat toate cifrele şi toate datele aşa cum ne-au fost solicitate conform procedurii pe 544. Este o chestiune pe care am mai explicat-o, a fost o decizie a PNL încă de la începutul anului, când am decis să facem o achiziţie de panotaj pe întreg anul 2024, ţinând cont de toate ciclurile electorale şi începând cu februarie, până la finele anului, PNL a avut achiziţionate aceste panouri. Deci nu a fost o chestiune destinată către promovarea acestei cărţi”, a declarat Nicolae Ciucă.
 
Liderul PNL a explicat că a existat o perioadă între alegeri în care panourile trebuiau folosite, fiind deja plătite.
 
”Primele panotaje au apărut cu ziua PNL, 149 de ani, cu Congresul PPE, cu alegerile locale, iar ulterior, pentru că s-a redus o etapă a acestor alegeri, prin comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, a rămas un spaţiu de timp destul de mare care era oricum plătit şi trebuia acoperit cu ceva, iar PNL a decis ca acest spaţiu să fie acoperit printr-o politică de comunicare, printr-o decizie de a promova partidul şi bineînţeles liderul partidului, prin acest demers, astfel încât a apărut această carte. Nu e vorba despre carte, este vorba despre lider”, a susţinut Ciucă.
 
Întrebat dacă volumul se va numi ”În slujba ţării”, Nicolae Ciucă a explicat că acesta este într-adevăr numele cărţii sale şi că aceasta este o autobiografie.
 
”Vă voi prezenta manuscrisul, aşa se va numi. Este o carte care nu reprezintă nimic altceva decât o autobiografie. Este vorba despre un dialog cât se poate de transparent şi de sincer în care nu intenţionez nimic altceva decât să descopăr oamenilor cine am fost, cine sunt şi ce vreau să fiu de aci înainte, ţinând cont că am intrat de curând în politică. Toată lumea spune că sunt un politician care nu am loc în filmul ăsta. De curând am spus că nici nu vreau să fiu în filmul ăsta, în scenariul ăsta. Poate cineva scrie un scenariu nou şi poate găsim şi actori noi. Este o chestiune ce ţine de ceea ce vreau eu să le transmit românilor. Este vorba despre ceea ce cred eu că poate să se petreacă cu România în perioada următoare şi cred că odată cu apariţia cărţii, va fi un dialog deschis, transparent şi sincer, cu oamenii. (...) Ultimul capitol este stilizat, pe care l-am lucrat cu echipa mea, referitor la ce gândesc despre România şi cum vrem noi să prezentăm acest program românilor, pentru că într-adevăr, cei care vor aprecia sau nu acest program sunt cetăţenii României”, a declarat Nicolae Ciucă.
 
Liderul PNL a precizat că va fi o lansare oficială.
 
”Cât de curând (va fi lansată cartea - n.r.). Va fi o lansare oficială”, a spus Ciucă.
 
Nicolae Ciucă a fost întrebat şi despre recentele panouri pe care apare mesajul ”Un pălmaş din talpa ţării”, care promovează un film, o continuare a filmului ”Moromeţii”. Liderul PNL a precizat că i-a plăcut ideea.
 
”Mi-a plăcut foarte mult. Dacă este să privim în aceeaşi poză, cele două imagini, chiar mă consider un pălmaş în slujba ţării. Provin dintr-o familie simplă, nu mi-e ruşine să o spun şi nu ştiu dacă a fost inspiraţie sau ironie, indiferent care din cele două situaţii a fost, o apreciez foarte mult. Avem nevoie să gustăm aceste elemente de ironie, de cultură puse într-o astfel de situaţie. Această campanie şi am văzut că s-au intensificat aceste mesaje legate de PNL, de persoana mea, nu relevă decât că noi suntem în această poză. Asta este una materială, fizică şi faptul că suntem atacaţi înseamnă că avem relevanţă, că le este teamă. Aţi văzut Congresul PSD, nu au făcut altceva, m-am aşteptat să vină cu programe, nu au făcut altceva... ca atare o astfel de chestiune a domnului Tudor Giurgiu o apreciez”, a declarat Nicolae Ciucă.
 
Preşedintele PNL a mai spus că va merge la lansarea filmului.
 
”Voi merge acolo să mă bucur de această a treia ediţie a filmului Moromeţii”, a spus Ciucă.
 
Întrebat dacă bănuieşte că este o campanie plătită, Ciucă a răspuns: ”Eu nu bănuiesc nimic, constat”.
 
Nicolae Ciucă a mai spus că nu poate face o recomandare privind persoana care ar putea să îi joace rolul, în cazul în care cartea sa ar fi ecranizată.
 
”Nu cred că pot să recomand un astfel de rol, eu cred că cel mai bine mi-am jucat eu rolul în cartea respectivă şi mi-am jucat rolul în propria-mi viaţă. În viaţă nu e nimeni care să îţi facă un scenariu sau o regie sau să îţi joace rolul. Fiecare dintre noi ne jucăm rolul pe baza propriilor noastre decizii, iar chestiunea aceasta trebuie să ţină de o mentalitate, gândire, educaţie, care să genereze un anumit nivel de ambiţie pentru ceea ce vrem să facem în viaţă”, a precizat Nicolae Ciucă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.