Preşedintele PNL, fostul premier Nicolae Ciucă, a sosit vineri la Timişoara în cadrul unei vizite politice care să liniştească apele în filiala condusă de Alin Nica, unde mai mulţi liberali îşi doresc înlocuirea acestuia de la conducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Aici nu este vorba de arbitraj, este vorba de o activitate a PNL şi ştiu că sunt foarte multe discuţii, zvonuri, tocmai de aceea am venit, ne clarificăm şi după aceea ne vedem liniştiţi de treaba”, a declarat Nicolae Ciucă, înainte de începerea întâlnirii cu primarii PNL, organizată în sala multifuncţională a Palatului Administrativ pe care liberalii au închiriat-o pentru două ore.
 
Nicolae Ciucă a dat detalii suplimentare şi cu privire la o potenţială schimbare din fruntea filialei PNL Timiş a lui Alin Nica.
 
„Nu se pune problema să îl schimbăm din funcţie pentru că dacă ar fi o astfel de situaţie, decizia se ia în BPN. Şi, cum în BPN nu am avut o astfel de abordare, ne vedem de treabă. (…) Situaţii speciale, în interiorul partidelor, nu doar la PNL, sunt la toate partidele. E nevoie să avem astfel de activităţi pentru a ne clarifica şi a ne vedea de drum aşa cum este normal să fie. Să fie lucrurile clarificate, să nu avem niciun fel de suspiciuni vizavi de o persoană sau altă.”, a mai precizat Ciucă.
 
La şedinţă nu participă Nicolae Robu, candidatul PNL pentru Primăria Timişoara. De altfel, Nicolae Robu a afirmat în mai multe rânduri că nu îşi mai doreşte funcţii politice în partid, ci doar să recâştige funcţia de primar al municipiului Timişoara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.