Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, la semnarea Acordului privind energia verde, că prin acest document vom face mai bine faţă provocărilor care afectează securitatea energetică, provocări. Prim-ministrul a salutat şi progresul în ceea ce priveşte livrarea de gaz azer către România.
”Semnarea acestui document reprezintă o etapă importantă, parte a eforturilor Uniunii Europene de creştere a rolului electricităţii verzi în combaterea efectelor încălzirii globale. Acesta va contribui inclusiv la întărirea rezilienţei sistemelor energetice. Acordul ne va permite, de asemenea, să facem faţă mai bine provocărilor comune care afectează securitatea energetică. Aceste provocări sunt reprezentate de actuala criză energetică exacerbată de războiul neprovocat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, de efectele pandemiei de COVID-19 asupra economiilor noastre, precum şi de presiunea inflaţiei. Sectorul energetic a fost puternic afectat de turbulenţele de pe pieţele energetice, de preţurile ridicate şi volatile la energie şi de insecuritatea energetică la nivel global”, a declarta Nicolae Ciucă, duminică, înaintea semnării Acordului privind energia verde.
Premieurl a subliniat importanţa valorificării potenţialului privind comerţul cu energie verde.
”În linia angajamentului asumat la întâlnirea regională a miniştrilor energiei, desfăşurată în luna septembrie la Bucureşti, putem contribui împreună la identificarea soluţiilor necesare pentru consolidarea aprovizionării cu energie a economiilor noastre, precum şi a partenerilor şi prietenilor noştri occidentali, a căror bunăstare este strâns legată de regiunea noastră. Niciodată nu a fost mai important decât acum să valorificăm potenţialul existent în scopul dezvoltării comerţului cu energie electrică verde între Republica Azerbaidjan şi Georgia, pe de o parte, şi Europa, pe de altă parte. Acest lucru este extrem de important cu atât mai mult cu cât România, împreună cu partenerii săi din UE şi de la nivel global, colaborează îndeaproape pentru avansarea contribuţiilor active la înfăptuirea tranziţiei energetice şi climatice, ambiţii consacrate în Acordul de la Paris din 2015 şi în Pactul Verde european. România este pe deplin angajată să transforme în acţiune prevederile Acordului guvernamental. Mulţumim încă o dată tuturor părţilor pentru cooperarea şi perseverenţa cu care au lucrat în a pune bazele Parteneriatului nostru strategic cvadrilateral”, a precizat premierul român.
Nicolae Ciucă a salutat şi progresul în privinţa livrării de gaz azer către România.
”Nu în ultimul rând, doresc să salut progresul obţinut în ceea ce priveşte livrarea de gaz azer către România, care va fi operaţională începând cu prima parte a anului 2023. Aceasta este o veste extrem de îmbucurătoare, iar România va avea astfel o garanţie suplimentară de securitate energetică”, a mai adăugat Nicolae Ciucă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.