Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat după participarea la aniversarea a 30 de ani de la reorganizarea Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” că nu va uita niciodată că este scorpion roşu. ”Mă leagă multe amintiri de acest batalion şi de camarazii mei de arme, „Scorpionii roşii”, care au fost a doua familie pentru mine”, spune Ciucă.
”Cu nostalgie, dar şi nespusă bucurie, am participat la aniversarea a 30 de ani de la reorganizarea Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, pe care am avut onoarea să îl conduc. Mă leagă multe amintiri de acest batalion şi de camarazii mei de arme, „Scorpionii roşii”, care au fost a doua familie pentru mine. M-am bucurat să văd că cei care nu mai sunt în activitate au venit cu aceeaşi însufleţire, aşa cum îi ştiam”, a scris preşedintele PNL pe Facebook.
”Nu voi uita niciodată că sunt „scorpion roşu”. Sunt mândru să spun că, indiferent unde merg şi ce decizii iau, păstrez aceleaşi valori şi aceeaşi dorinţă de a servi România, cu onoare şi credinţă”, mai spune Nicolae Ciucă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Le mulţumesc tuturor din batalion pentru serviciul lor, atât celor activi, cât şi celor în rezervă şi în retragere. La mulţi ani, sănătate şi să aveţi misiuni uşoare!”, transmite preşedintele Senatului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.