Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, după întâlnirea cu Thierry Breton, comisarul european pentru Piaţă Internă că au discutat subiectul Schengen, care este foarte important nu doar pentru ţara noastră ci şi pentru întreg ansamblul de măsuri care se iau la nivelul Uniunii Europene. Premierul a spus că a reiterat sprijinul României pentru consolidarea capacităţii de apărare europene, arătând că România şi-a îndeplinit obiectivele de alocare a 2% din PIB pentru bugetul de apărare, iar anul acesta discutăm de o asumare de ridicare a acestui procent la 2,5%.
”M-am bucurat să am prilejul unui dialog foarte bun, a fost un dialog constructiv în ceea ce priveşte consolidarea capacităţii de apărare din ţara noastră şi din UE, pentru că, aşa cum am discutat, este vorba despre a găsi împreună modalităţile prin care fiecare stat membru să îşi aducă propria cotribuţie la efortul care se face pentru întărirea capacităţii de apărare a UE”, a spus premierul Ciucă.
El a arătat că au discutat aspecte legate de competitivitate şi despre aspectele legate de nivelul de ambiţie al UE în privinţa tranziţiei verzi.
”Am avut pe agenda de discuţii şi toate detaliile legate de Centrul de competenţe Cyber al UE, care foarte curând va fi deschis la Bucureşti, pe data de 9 mai”, a mai spus Nicolae Ciucă, precizând că este o prezenţă deosebit de importantă a UE pe teritoriul ţării noastre.
”Au fost abordate subiecte legate de modul în care continuăm să sprijinim Ucraina şi Republica Moldova şi nu în ultimul rând, am discutat cu domnul comisar subiectul Schengen, care este foarte important nu doar pentru ţara noastră ci şi pentru întreg ansamblul de măsuri care se iau la nivelul Uniunii Europene. O dată ce vom dobândi acest statut, există o serie întreagă de aspecte care facilitează toate demersurile care se iau la nivelul UE în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor de sprijin a tuturor ţărilor de pe Flancul Estic precum şi a Ucrainei şi Republicii Moldova.
Ciucă a vorbit despre ”relevanţa pe care ţara noastră ar căpăta-o în momentul în care ar deveni membru Schengen”.
”Nu există niciun fel de dubiu că aici nu este vorba doar de libertatea de mişcare a cetăţenilor, aici discutăm de libertatea de mişcare a afacerilor şi a serviciilor, aspect care într-adevăr va facilita inextenso eforturile care se fac la nivelul Uniunii Europene pentru a sprijini atât Ucraina, cât şi Republica Moldova. Şi pentru că am făcut referire la cele două ţări, am convenit, de asemenea, să ne aducem aportul nostru la tot ceea ce înseamnă procesul de aderare al Ucrainei şi Republicii Moldoca” a arătat el.
Nicolae Ciucă a spus că în discuţiile cu comisarul european a reiterat sprijinul României pentru consolidarea capacităţii de apărare europene.
”Am discutat despre faptul că România şi-a îndeplinit obiectivele de alocare a 2% din PIB pentru bugetul de apărare, anul acesta discutăm de o asumare de ridicare a acestui procent la 2,5%, ceea ce înseamnă că avem un spectru mai mare pentru abordările care au fost şi sunt pe agenda de lucru atât a UE cât şi a NATO”, a afirmat premierul, precizând că este un angajament al UE în întărirea capacităţilor de apărare şi relansarea industriei de apărare în contextul războiului din Ucraina, dar şi o perspectivă privind capacitatea de a întări rezilienţa pentru a face faţă nu doar procovărilor actuale ci şi provocărilor viitoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.