Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, la împlinirea a 32 de ani de la ”Fenomenul Piaţa Universităţii” şi Mineriada din 13-15 iunie 1990, că reprezintă o pagină din istoria recentă, asupra căreia consideră că suntem datori să reflectăm, pentru ca societatea românească să nu mai devină vreodată victimă a diversiunilor şi propagandei mincinoase.
”Se împlinesc 32 de ani de la unul dintre cele mai dureroase momente ale istoriei noastre post-decembriste, Mineriada din 13-15 iunie 1990, prin care manifestaţia-maraton a societăţii civile împotriva neo-comunismului, desfăşurată în Piaţa Universităţii, a fost înăbuşită prin instigarea unor români împotriva altor români. România încă îşi căuta calea către adevărata democraţie. Pentru cei născuţi mai târziu, evenimentele din primăvara-vara anului 1990 reprezintă o pagină din istoria recentă, asupra căreia consider că suntem datori să reflectăm şi unii şi alţii, pentru ca societatea românească să nu mai devină vreodată victimă a diversiunilor şi propagandei mincinoase”, a spus premierul în mesaj.
Potrivit şefului Executivului, ”România mizează acum pe stabilitatea şi securitatea pe care ni le conferă apartenenţa la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică”, însă ”contextul dificil creat la nivel global de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei ne obligă să rămânem prudenţi, să filtrăm obiectiv orice informaţii, să conştientizăm caracterul nociv al diversiunilor promovate prin multitudinea canalelor de informare moderne şi, nu în ultimul rând, să apărăm şi să respectăm drepturile cetăţenilor”.
”Gândurile noastre se îndreaptă, astăzi, către victimele manipulărilor şi represiunilor brutale şi familiile acestora. Suntem datori să continuăm consolidarea valorilor democratice şi integrarea României în arhitectura instituţională generată alături de partenerii noştri occidentali, care oferă, mai ales în astfel de perioade, garanţia securităţii şi bunăstării”, mai afirmă Nicolae Ciucă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.