Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, referindu-se la posibilele plecări la alte partide ale primarilor liberali, că nu există o astfel de teamă în PNL, dar a recunoscut că unii edili au obiceiul de ”a-şi lua bilete de autobuz într-o direcţie şi la jumătatea drumului schimbă direcţia”. Totodată, el a afirmat: ”Fiecare să se ducă unde vrea”, dar ”important este să rămână cei care vor să facă cu adevărat treabă”.
Nicolae Ciucă a declarat, într-o conferinţă susţinută vineri seară la Iaşi, că nu există o teamă în PNL privind plecarea unor primari liberali către alte formaţiuni politice, el precizând însă că traseismul aleşilor locali a început în urmă cu mai mulţi ani.
”Nu există o astfel de teamă. A existat acea Ordonanţă 55 pe vremuri, prin care s-a dat posibilitatea ca o parte dintre primari, până să îşi fi finalizat mandatul, să aleagă să treacă la un alt partid. De atunci a început traseismul aleşilor locali între partide. Există o parte dintre aceştia care se plimbă de la un mandat la altul, de la un partid la altul. Nu am nici cea mai mică temere legată de cei care şi-au făcut un obicei de a-şi lua bilete de autobuz într-o direcţie şi la jumătatea drumului schimbă direcţia. Să se ducă fiecare unde vrea, important este să rămână cei care vor să facă cu adevărat treabă”, a afirmat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.