Biroul Politic Naţional al PNL a decis în unanimitate joi ca Nicolae Ciucă să fie propunerea de prim-ministru la consultările de la Cotroceni.
UPDATE - Conform deciziiei comnducerii liberale, actualul ministru al Apărării este susţinut pentru postul de prim-ministru, renunţându-se la varianta Florin Cîţu.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Senatorul PNL Nicolae Ciucă, general în rezervă, va fi, cel mai probabil, varianta de premier pe care liberalii o vor propune miercuri, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, au declarat pentru News.ro surse din conducerea partidului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestora, varianta Ciucă premier s-a desprins în urma discuţiilor avute miercuri seară de mai mulţi lideri PNL cu preşedintele Klaus Iohannis.
La ora 10:00, liberalii au programată o şedinţă de Birou Politic Naţional (BPN) în care vor oficializa mandatul cu care vor merge la consultările de la Cotroceni de la ora 11:00.
Renunţarea la Florin Cîţu vine pe fondul adâncirii crizei politice, suprapuse peste cea sanitară şi a preţurilor la energie, şi în contextul refuzului explicit al USR de a reface coaliţia atât vreme liderul PNL va fi în continuare propunerea de prim-ministru. Cu un alt premier de la PNL, partidul condus de Dacian Cioloş a spus în repetate rânduri că este gata să se întoarcă la masa negocierilor.
Potrivit surselor citate, la negocierile pentru refacerea coaliţiei va fi discutată şi reîmpărţirea ministerelor între PNL, UST şi UDMR, liberalii fiind extrem de nemulţumiţi de negocierea făcută anul trecut, când portofolii importante precum Transporturile, Dezvoltarea şi Justiţia au fost cedate partenerilor de la USR şi UDMR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.