Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR se reiau duminică şi au ca teme justiţia şi sănătatea, dar şi reforma electorală, subiect pe care ar putea exista divergenţe între formaţiunile partenere. Premierul susţinut de PNL- USR PLUS-UDMR Florin Cîţu a anunţat sâmbătă seară, la finalul unei noi runde de negocieri, că duminică sau luni cel târziu va fi finalizat progamul de guvernare, în cursul zilei de sâmbătă discutându-se despre finanţe, fonduri europene şi digitalizare. La rândul său, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că în urma discuţiilor a fost definită arhitectura instituţională guvernamentală şi a fost definit modul de gestiune a poziţiilor de răspundere pe palierele doi şi trei ale guvernării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Coform declaraţiilor făcute de participanţii la discuţii, programul de guvernare va fi convenit la nivelul echipelor organizate pe domenii, iar eventualele dezacorduri vor fi soluţionate în cadrul echipei de negociere politică, la nivel de lideri.
Un posibil subiect pe care vor trebui armonizate poziţiile partidelor din coaliţia de guvernare este legat de legislaţia electorală, în condiţiile în care PNL şi USR PLUS susţin alegerea primarilor în două tururi, în timp ce UDMR se opune, afirmă surse politice, potrivit cărora Uniunea are 199 de primari şi ar pierde 30% dacă s-ar reveni la alegerile în două tururi.
“Unele dintre capitolele din programul de guvernare au fost deja agreate între echipele celor trei partide. Sunt măsuri care pot fi implementate foarte curând, cu impact imediat pentru România. Din estimările noastre, cred că terminăm programul de guvernare mâine sau cel mai târziu luni şi apoi să putem să avem un guvern învestit şi să putem să implementăm aceste măsuri. Ne vedem mâine iarăşi, aceleaşi echipe, iarăşi toată ziua discutăm pe programul de guvernare”, a declarat sâmbătă Florin Cîţu.
 
Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat că o prioritate pentru noul Guvern o constituie combaterea pandemiei. 
“Prioritatea noastră este aceea de a finaliza programul de guvernare, de a finaliza toate negocierile necesare pentru a putea permite învestirea cât mai rapidă a unei Guvern. România are nevoie de un Guvern cu puteri depline. Sunt necesare măsuri care trebuie adoptate pe final de an care să permită cu adevărat începerea reformelor, realizarea tuturor echilibrelor economice şi bugetare necesar pentru a permite procesul de relansare. Combaterea pandemiei este o prioritate care trebuie să fie pe primul plan al Guvernului care urmează a fi învestit”, a explicat liderul PNL. 
El a precizat că programul de guvernare va fi supus analizei echipei de negociere. 
“Când vom finaliza programul de guvernare, în cursul zilei de duminică este prevăzută finalizarea la nivelul echipelor de program a programului de guvernare. Evident că acest program de guvernare va fi supus analizei echipei de negociere politică ce conţine liderii formaţiunilor politice şi acolo unde nu există puncte de acord, acolo unde sunt încă nelămuriri legate de obiectivele din programul de guvernare, noi vom face armonizarea finală. (...) Ca obiectiv avem să finalizăm programul de guvernare cel mai probabil în cursul zilei de luni astfel încât să fim pregătiţi ca, în cazul în care preşedintele României declanşează consultările de la Cotroceni, să fim gata ca după desemnare să putem trimite în cel mai scurt timp lista miniştrilor”, a mai explicat Ludovic Orban mecanismul prin care va fi convenită forma finală a programului de guvernare.
Vineri, în urma negocierilor, a fost decisă nominalizarea lui Florin Cîţu pentru postul de premier şi au fost împărţite cele 18 ministere din cadrul Executivului, nouă urmând să revină PNL, şase USR PLUS şi trei UDMR. Noul Cabinet ar urma să aibă doi vicepremieri, care ar putea fi Dan Barna şi Kelemen Hunor.
Deja pentru posturile de miniştri sunt vehiculate nume de titulari.
Portofoliile pe care le va gestiona PNL sunt: Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei, Ministerul Energiei, rezultat din împărţirea Ministerului Economiei în două structuri distincte, în care Ministerul Energiei va fi condus de un reprezentant PNL, Ministerul Agriculturii, Ministerul Culturii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
La Apărare şi Externe ar urma să rămână actualii miniştri, Nicolae Ciucă şi Bogdan Aurescu. La Finanţe, potenţiale nominalizări sunt Lucian Ovidiu Heiuş / Bogdan Huşucă / Sebastian Burduja, la Interne - ar putea rămâne Marcel Vela, dar sunt vehiculate şi numele lui Rareş Bogdan şi Laurenţiu Leoreanu. Există şi informaţii potrivit cărora postul i-a fost propus şi actualului ministru al Transporturilor Lucian Bode, care va rămâne fără portofoliu, după ce ministerul a revenit USR PLUS în urma negocierilor. Surse din PNL afirmă însă că Bode ar fi refuzat postul argumentând că domeniul pe care îl cunoaşte este cel al transporturilor.
Şefia Ministerului Energiei ar urma să revină lui Virgil Popescu, actual titular la Economie, iar la Educaţie ar putea fi propusă Raluca Turcan, dar este vehiculat şi numele lui Sorin Câmpeanu. La Agricultură, alături de numele actualului ministru Adrian Oros, este luat în calcul şi Emil Dumitru. La Cultură, Bogdan Gheoghiu şi-ar putea păstra funcţia, în timp ce pentru Ministerul Muncii ar putea rămâne şi Violeta Alexandru, dar fi luat în calcul şi Robert Sighiartău.
Ministerele USR PLUS sunt Justiţie, Transporturi, Sănătate, Cercetare Inovare şi Digitalizare, Economie cu partea de antreprenoriat şi IMM şi Fonduri Europene.
În acest caz, posibili miniştri sunt  Stelian Ion  - Justiţie, Vlad Voiculescu - Sănătate, Cătălin Drulă - Transporturi, Cristian Ghinea - Fonduri Europene.
Conform anunţului făcut vineri seară, după negocieri, de liderul UDMR Kelemen Hunor, Uniunea va gestiona Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Sportului şi Tineretului. Pentru Ministerul Dezvoltării este vehiculat numele lui Cseke Attila, iar la Mediu - Tanczos Barna.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.