Moţiunea simplă pe care PSD a depus-o împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, este dezbătută, marţi de Camera Deputaţilor şi va fi votată miercuri.
Moţiunea intitulată ”Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre” a fost semnată de 93 de deputaţi ai PSD.
Şedinţa în care va fi dezbătută moţiunea începe la ora 16.00, iar votul este programat miercuri.
”Sănătatea românilor este, sau ar trebuie să fie, pe primul loc în lista de priorităţi a oricărui guvern, al oricărui administrator pus să gestioneze un sistem de care depinde viaţa şi bunăstarea noastră, a tuturor. Din păcate, actualul Guvern a însemnat o lista interminabilă de eşecuri, minciuni şi inactivitate în domenii cheie. (…) După ce fostul ministru al sănătăţii a vrut să “privatizeze” sănătatea, actualul ministrul PNL al sănătăţii se ocupa de “tunuri”, “vânzări de masca fără bon”, numiri controversate ale unor oameni în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi, care să se ocupe doar de alte “tunuri”, gen livrarea de Etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreţ. PNL minte! Ministrul Sănătăţii minte”, afirmă social-democraţii în moţiune.
PSD susţine că Nelu Tătaru ”minte personalul medical care nu a avut materialele de protecţie, minte personalul medical care aşteaptă stimulentele, minte personalul medical legat de plata orelor suplimentare şi a sporurilor”.
”Minte populaţia României! Minte populaţia Bucureştiului! Minte că se testează populaţia”, se mai arată în textul moţiunii intitulate ”Sănatatea românilor nu este firmă de pompe funebre”.
Social-democraţii fac referire şi la ”blocarea” proiectului de testare a populaţiei din Bucureşti, dar şi la faptul că pacienţii cu boli cronice nu au acces în spitale.
”Am început anul 2020 copleşiţi de ameninţarea unui nou virus şi îl vom încheia cel mai probabil sufocaţi de cancer”, se arată în textul moţiunii.
PSD acuză ministrul Sănătăţii că, în plină pandemie, a modificat statutul CNAS ”pentru a schimba oameni”m dar şi că a numit manageri de spital ”administratori de firme de pompe funebre şi chelneri care au “scoala vieţii”, numai buni de a asigura “tunurile” PNL.
”Domnule ministru, timpul vorbelor, al ipocriziei şi al minciunilor PNL a trecut! Din păcate dumneavoastră ne-aţi oferit doar vorbe, nu şi fapte! Este timpul să punem punct acestei situaţii, PNL în Sănătate nu este o soluţie! Inacţiunea dumneavoastră, vorbele mari şi atât, sunt de fapt crime de care dumneavoastră vă faceţi moral responsabil! (…) Vă rog, domnule ministru să răspundeţi Parlamentului şi românilor dacă este adevărat că persoanele numite de dumneavoastră în Consiliile de Administraţie de la Antibiotice Iaşi, Unifarm, DSP, sunt membrii familiei lărgite? Vă rog, domnule ministru, să răspundeţi Parlamentului şi romanilor de ce nu aţi testat populaţia? Vă rog, domnule ministru, să răspundeţi Parlamentului şi românilor când vă daţi demisia de onoare?”, au mai transmis social-democraţii.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, le-a transmis parlamentarilor care au iniţiat o moţiune de cenzură împotriva sa, ”să nu grăbim politica peste momentul medical”. ”Aş fi vrut să gândim un pic altfel”, a afirmat, luni seară, la TVR, Nelu Tătaru.
Până acum, au mai fost vizaţi de moţiuni simple Violeta Alexandru, Minica Anisie, Marcel Vela şi Florin Cîţu. Dezbaterea moţiunii depuse împotriva ministrului Ion Ştefan a fost amânată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.