Moţiunea de cenzură ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, iniţiată de PNL, a fost respinsă joi, înregistrându-se 159 de voturi "pentru", mult sub minimul de 233 de voturi favorabile necesare adoptării. Au fost prezenţi 317 parlamentari şi au votat 185 dintre ei. S-au înregistrat 159 de voturi "pentru", 3 "împotrivă" şi 23 de abţineri. Dezbaterea moţiunii de cenzură s-a desfăşurat în absenţa preşedinţilor celor două Camere Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, şedinţa fiind condusă de Gabriel Vlase şi de Nicolae Bădălău. Deputaţii şi senatorii PSD au părăsit sala înainte ca moţiunea să fie citită. Senatorii şi deputaţii USR au purtat banderole albe cu două dungi negre despre care au spus că simbolizează ”statul paralel”, liderul partidului spunând că ei sunt reprezentanţii statului real, statul paralel cu ceea ce înseamnă politicienii corupţi. Prim-ministrul Mihai Tudose i-a ironizat joi pe liberali în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură, remarcând faptul că textul acesteia a fost citit de o ”colegă mai nouă”, ceea ce, în opinia şefului Guvernului, echivalează cu faptul că liberalii nu îşi asumă demersul. Tudose a continuat, răspunzând punctual acuzaţiilor din moţiune. Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că Guvernul Tudose este mai slab decât Guvernul Grindeanu şi i-a îndemnat pe parlamentarii PSD şi ALDE să se gândească unde ar fi fost România azi dacă nu ar fi existat ”penali” în funcţii publice.Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat că acţiunile Guvernului sunt îndreptate împotriva interesului naţional, iar aroganţa PSD şi ALDE a atins cote greu de imaginat.
Tudose, despre statul paralel: Nu înţeleg conceptul, sincer
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prim-ministrul Mihai Tudose a declarat joi, la finalul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură, că nu înţelege conceptul de stat paralel şi că el îşi vede de Guvern şi de statul de care trebuie să se ocupe.
”Nu înţeleg conceptul, sincer. (...) Eu îmi văd de Guvern. Avem un stat de care trebuie să ne ocupăm, cu nişte români cărora trebuie să le facem viaţa mai bună”, a declarat Mihai Tudose, întrebat de jurnalişti dacă s-a lămurit ce înseamnă statul paralel.
Şi preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a ironizat conceptul de ”stat paralel” lansat de Liviu Dragnea la comitetul executiv al partidului de la finalul săptămânii trecute. Bădălău a declarat, marţi, că sintagma ”statul paralel şi ilegitim” este un pleonasm, pentru că, dacă este paralel, nu poate fi legitim.
Întrebat despre rezolutia votată în Comitetul Executiv al PSD referitoare la ”statul paralel şi ilegitim”, Nicolae Bădălău a făcut următoarea observaţie: ”Cu menţiunea că e un pleonasm. Nu poate să fie paralel şi legitim”.
El a mai declarat că reprezentanţii PSD şi probabil cel mai mult Liviu Dragnea simt ”o presiune” în legătură cu elaborarea şi finalizarea legilor justiţiei.
Nicolae Bădălău a precizat, de asemenea, că în PSD nu s-a mai discutat despre organizarea unor mitinguri şi că, în opinia sa, acestea nici nu ar trebui organizate prea curând, pentru că ”e foarte mutl de muncă în Parlament”.
Liderii PSD, reuniţi vineri în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) la Băile Herculane, au adoptat în unanimitate o rezoluţie în care denunţă existenţa unui aşa numit ”Stat Paralel şi Ilegitim” care, în opinia lor, încearcă să preia controlul asupra puterii politice şi care reprezintă un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică.
Turcan: PSD rămâne în mod evident cel mai mare duşman al democraţiei şi la fel de intolerant cu libertatea de exprimare ca în anii '90
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat joi, în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură, că acţiunile Guvernului sunt îndreptate împotriva interesului naţional, iar aroganţa PSD şi ALDE a atins cote greu de imaginat.
”PSD rămâne în mod evident cel mai mare duşman al democraţiei şi la fel de intolerant cu libertatea de exprimare ca în anii '90. Este limpede pentru toată ţara că liderii actualei coaliţii de guvernare aleargă într-o direcţie opusă României. Acţiunile acestui Guvern sunt din ce în ce mai evident orientate împotriva interesului naţional. Se guvernează împotriva cetăţenilor, iar sfidarea şi aroganţa de care aţi ajuns să daţi dovadă au atins cote greu de imaginat. Domnilor absenţi, Dragnea şi Tăriceanu, domnule Tudose, dragi colegi, au mai fost aroganţi cu dosare penale, însă niciunul nu a îndrăznit asemeni dumneavoastră să schimbe legi şi reguli pentru a scăpa din faţa justiţiei sau de eventuale sentinţe", a declarat Raluca Turcan.
Liderul deputaţilor PNL a atras atenţia că Dragnea, Tăriceanu şi Tudose vor să se întoarcă "la practici şi modalităţi de operare dinaintea integrării în Uniunea Europeană".
"Trăiţi cu iluzia că puteţi să umpleţi toate funcţiile publice cu agramaţi şi needucaţi, că puteţi schimba legile pentru a scăpa de propriile dosare, că vă puteţi da proprietăţi de la stat la preţuri derizorii, dar vă faceţi socoteli greşite şi veţi ajunge să daţi socoteală pentru tot ceea ce faceţi în momentul de faţă. (...) Niciun inamic al României nu ar fi reuşit să acţioneze mai eficient împotriva interesului ţării decât o faceţi dumneavoastră. Crimă politică este atunci când, la nivelul comisiilor parlamentare, audiaţi condamnaţii. De ce nu mutaţi comisiile parlamentare direct la Jilava dacă vă preocupă mai mult condamnaţii decât cei mulţi, dacă vă preocupă mai mult audierile fictive decât să faceţi legi pentru popor?”, a conchis Turcan.
Barna: Unde am fi fost oare astăzi ca stat dacă nu am fi avut penali în functii publice?
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat joi, în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură, că Guvernul Tudose este mai slab decât Guvernul Grindeanu şi i-a îndemnat pe parlamentarii PSD şi ALDE să se gândească unde ar fi fost România azi dacă nu ar fi existat ”penali” în funcţii publice.
”Pe 21 iunie aţi votat moţiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu. Las la o parte situaţia absurdă în care un partid de guvernare îşi dă jos propriul guvern. Las la o parte meschinăria ca acelaşi partid să-i dea o sinecură premierului demis, după ce acesta, depăşind un puseu de revoltă, s-a căinat şi a pupat obedient inelul. Las la o parte aceste lucruri pe care din păcate dumneavoastră le-aţi impus în modul de a face politică în ultimii ani: fară principii, fără demnitate fără valori”, a spus Dan Barna în plenul Parlamentului.
El a amintit demiterea, în premieră absolută, a unui Guvern chiar de către partidul care l-a propus pe motiv că nu a îndeplinit programul de guvernare şi a arătat că PSD foloseşte dublul standard atunci când îşi evaluează performanţa guvernamentală.
”Pe 15 noiembrie, la Băile Herculane, PSD a prezentat un nou raport de evaluare. Un raport complet diferit de cel folosit pentru evaluarea guvernului Grindeanu. Un raport în care nu se mai regăsesc măsuri neîndeplinite sau măsuri îndeplinite parţial. În raportul făcut pentru guvernul Tudose, toate lucrurile sunt bune, toate măsurile sunt îndeplinite, iar România este, spre bucuria tuturor cetăţenilor manifestată explicit pe străzi, nou tigru al economiei mondiale. De fapt, spre deosebire de raportul Grindeanu, raportul Tudose nu mai este un raport. Este un fel de odă de înălţare pe care PSD şi-a închint-o sie însuşi”, a explicat Barna.
Preşedintele USR a spus că i s-ar fi părut normal ca PSD să continue evaluarea pe care a făcut-o guvernului Grindeanu, pe aceleasi coordonate, să vadă şi cetăţenii câte dintre măsurile care nu fuseseră îndeplinite atunci - şi 87% dintre măsuri erau neîndeplinite sau îndeplinite parţial - câte dintre ele au fost îndeplinite de guvernul Tudose în cele aproape 5 luni de când a preluat mandatul.
”La aproape 5 luni de la investire, guvernul Tudose a reuşit să mai îndeplinească doar 11 dintre cele 343 de măsuri pe care guvernul Grindeanu nu le îndeplinise sau le îndeplinise doar parţial în momentul când dumneavoastră l-aţi dat jos. 11 măsuri îndeplinite. Dintr-un total de 343. Dacă guvernul Grindeanu reuşise să ducă la bun sfârşit 50 de măsuri în 5 luni de mandat, guvernul Tudose nu a reuşit decât 11. Guvernul Grindeanu îndeplinise 13% din programul de guvernare cu care PSD a câştigat alegerile. Pentru asta, dumneavoastră l-aţi dat jos. Până la această oră, când dezbatem această moţiune de cenzură, Guvernul Tudose a îndeplinit numai 3% din programul de guvernare cu care dumneavoastră aţi ajuns în Parlament şi v-aţi asumat guvernarea. Acel program de guvernare pentru care romanii v-au dat votul. 3%!”, a mai spus liderul USR.
Barna a explicat că Mihai Tudose este un premier mai slab decât Sorin Grindeanu, iar PSD şi ALDE se află într-o fundătură. El le-a transmis senatorilor şi deputaţilor din coaliţie că dacă vor vota împotriva moţiunii de cenzură, vor lăsa în funcţie un guvern care dovedeşte, zi de zi, că este profund incapabil să pună în aplicare programul de guvernare.
”Iar omul care v-a adus în această fundătură este nimeni altul decât Liviu Dragnea, omul care a confiscat puterea, toată puterea, inclusiv pe ce a guvernului, devenit marioneta, inclusiv puterea dumneavoastră, a celor care reprezentaţi poporul român. A confiscat toată puterea ca să rezolve, ducându-va cu el, un cu totul alt obiectiv decât programul de guvernare, unul mic şi meschin uman, nişte problemele penale personale şi de grup. Iar pentru atingerea acestui obiectiv, Romania, statul de drept, justiţia acestuia sunt sacrificate în aceste zile, cinic şi conştient, ca daune colaterale. Pentru atingerea acestui obiectiv şi folosind chef-bucătari politici de nivelul domnilor Iordache, Nicolicea sau Şerban Nicolae, principiile infamei ordonanţe 13 sunt feliate acum mai mărunt şi li se pune mai multă garnitură, în speranţa că societatea va înghiţi acestă toxină pentru debilitarea justiţiei”, a mai spus Barna.
”Unde am fi fost oare astăzi ca stat dacă nu am fi avut penali în functii publice, daca NU am fi avut penali în Parlament, şi nu s-ar fi consumat atat de absurd de multa energie în acestă directie? Ce ar fi făcut oare acest guvern şi acest Parlament dacă timp de un an de zile nu ar fi functionat ca şi casa de avocatură şi mentenanţă a domnului Liviu Dragnea? Ar fi guvernat oare pe bune pentru Romania? Poate am fi guvernat pe bune pentru Romania?”, a conchis Dan Barna.
Tudose: Acesta e primul an din mulţi ultimi ani când manualele şcolare au fost la timp, la începutul şcolii
Prim-ministrul Mihai Tudose i-a criticat joi pe iniţiatorii moţiunii de cenzură pentru că au vorbit despre haosul din Educaţie, susţinând că 2017 a fost primul an din ultimii mulţi ani când manualele şcolare au fost la timp, la începutul şcolii.
”Aţi vorbit despre haosul din Educaţie. Vă reamintesc că acesta e primul an din mulţi ultimi ani când manualele şcolare au fost la timp, la începutul şcolii. Nu au mai învăţat după fiţuici, ca pe vremea dumneavoastră. În al doilea rând, am finalizat construcţia a 46 de grădiniţe, 24 de şcoli. Ăla de clasa a cincea (manualul - n. red.), pentru dumneavoastră vi-l dăm personal. Dacă acolo sunteţi, e în regulă”, a declarat Mihai Tudose în plenul Parlamentului.
El a mai spus că s-au făcut ”progrese semnificative” în ceea ce priveşte învăţământul dual, unde Guvernul a reuşit să finalizeze peste 100 de clase.
Tudose: Vom da o ordonanţă de urgenţă ca să nu scadă salariile din domeniul IT
Prim-ministrul Mihai Tudose a anunţat joi, în cadrul dezbaterilor din Parlament asupra moţiunii de cenzură, că Guvernul urmează să dea o ordonanţă de urgenţă astfel încât angajaţilor din sectorul IT să nu le scadă salariile.
"Singura problemă care este reală, încă, în curs de rezolvare, săptămâna viitoare, este cea cu angajaţii din IT, care sunt scutiţi de impozit. Pentru această categorie vom da o ordonanţă, care să echilibreze lucrurile, astfel încât niciunui salariat din mediul IT (...) să nu îi scadă venitul", a declarat Mihai Tudose.
El a susţinut că sectorul IT va fi "o prioritate strategică" în continuare. "Ne dorim să contribuim la dezvoltarea sa. La fel vom proceda şi cu veniturile persoanelor cu dizabilităţi", a mai spus şeful Guvernului.
”Apreciez în primul rând gestul colegilor de la PNL de a lăsa o colegă mai nouă să citească textul, neasumându-şi practic conţinutul. O moţiune de cenzură reprezintă un drept constituţional şi un exerciţiu cât se poate de democratic. Din păcate dvs aţi transformat acest drept legitim într-o oportunitate de a fi populişti, demagogi, de a face un spectacol bazat pe un scenariu total rupt de realitate”, a declarat la începutul discursului premierul Mihai Tudose.
Textul moţiunii de cenzură a fost citit în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului de către senatoarea USR Nicoleta Dinu.
Parlamentarii PSD au revenit în sală pe durata discursului prim-ministrului, plecând din nou îndată ce şeful Guvernului a plecat de la tribună.
CITEȘTE ȘI Parlamentarii USR au venit la dezbaterea moţiunii cu banderole care simbolizează ”statul paralel”: Suntem statul paralel cu ceea ce înseamnă politicienii corupţiIniţial, în sală fusese anunţată prezenţa a 274 de parlamentari.
Liberalii au înregistrat vineri la Parlament moţiunea de cenzură intitulată ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, în textul căreia fac inventarul ”minciunilor”, al ”nerealizărilor” şi al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliţia PSD – ALDE a preluat guvernarea. Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi independenţi.
”În mai puţin de un an, guvernarea PSD-ALDE a aruncat la coşul de gunoi promisiunile făcute în campanie şi, odată cu ele, speranţele românilor într-un trai mai bun. Beneficiile unei creşteri economice substanţiale au fost anulate de măsurile populiste şi haotice luate în economie de cuplul de economişti de renume mondial Dragnea - Tudose împotriva mediului de afaceri şi a contribuabililor oneşti din această ţară. Minciuna PSDragnea a avut picioare atât de scurte încât, în mai puţin de un an, românii au văzut că programul de guvernare, pus sub titulatura „Îndrăzneşte să crezi”, a fost o iluzie vândută cu maximă neruşinare”, arată liberalii în textul moţiunii de cenzură.
PNL spune că actuala guvernare a devenit ilegitimă prin minciună şi un pericol real pentru oamenii şi firmele din România. Liberalii arată că PSD şi ALDE au preluat la începutul anului frâiele guvernării cu o economie stabilă, cu perspective bune şi sănătoase, cu un leu solid, o inflaţie aproape de zero, cu dobânzi mici, o datorie statului la fel şi creşterea economică promiţătoare.
”Practic, aţi primit o fundaţie economică bine făcută, cu structura de rezistenţă aferentă, pe care aţi avut-o la cheie. Ce aţi făcut cu ea?! V-aţi apucat să o demolaţi ca să improvizaţi o casă din chirpici. Şi v-aţi trezit acum că puneţi proptele la proptele, legaţi cu sârmă unde trebuie să bateţi piroane, în loc de cărămizi folosiţi cartoane, nu mai înţelegeţi care e structura de rezistenţă şi loviţi la temelie... Şi nu încetaţi să prezentaţi această cocioabă, care evident că stă să cadă, ca pe o mega-inginerie arhitecturală”, mai scriu liberalii în moţiunea de cenzură.
PNL le reproşează liderilor PSD că nu au spus nimic angajaţilor din sectorul public despre creşterile fictive de salarii, promiţând în schimb creşteri de 25% ”care se dovedesc a fi praf în ochi”.
”La începutul anului viitor, românii vor vedea că salariile le-au crescut doar pe hârtie, în timp ce în mână vor ţine calendarul promisiunilor PSD din campanie şi vor constata că Dragnea şi ai lui şi-au bătut joc de ei. Mai mult decât atât, peste 90.000 de salariaţi din sectorul IT, precum şi persoanele cu dizabilităţi, sunt în pericol real să aibă veniturile amputate pentru că scăderea impozitului de la 16 la 10% nu se aplică în cazul lor. Ce veţi face cu aceşti oameni? Veţi da un OUG de cârpire a prostiei sau speraţi că angajatorii din mediul privat vă vor repara aberaţiile suportând ei diferenţa din buzunarul lor? Ce veţi face, însă, cu cei din mediul public?”, îi întreabă cei de la PNL pe guvernanţi.
De asemenea, liberalii acuză ”furtul de proprietate” din Pilonul 2 de pensii, ”minciuna” reducerii contribuţiilor la 35% şi a eliminării impozitului pe salariile de sub 2.000 de lei, dar şi ”bulversarea” mediului economic prin modificările aduse Codului fiscal.
”<<Îndrăzniţi să credeţi>> că aţi promis reducerea fiscalităţii şi nicio taxă în plus, însă aţi eliminat plafonarea contribuţiilor sociale şi aţi plafonat, în schimb, indemnizaţiile pentru creşterea copilului, aţi reintrodus supra-acciza la carburanţi şi aţi majorat taxarea contractelor part-time. Unii oameni şi-au pierdut locul de muncă doar pentru că nu sunteţi în stare să rezolvaţi o problemă punctuală şi aţi preferat să loviţi otova. <<Îndrăzniţi să credeţi>>, lideri ai coaliţiei guvernamentale, că aţi promis o creştere a nivelului de trai însă, în realitate, puterea de cumpărare a românilor scade în plină creştere economică. Inflaţia a crescut de 13 ori faţă de începutul anului (de la 0,2% la 2,6%) şi este mai mult decât dublă faţă de ceea ce aţi spus în campania electorală (1,2%)”, se mai arată în moţiunea de cenzură.
Inventarul consecinţelor guvernării PSD – ALDE continuă cu creşterea cu 12% a preţurilor carburanţilor, scumpirea cu 7% a electricităţii şi cu 6% a gazului, devalorizarea istorică a leului în raport cu principalele valute, creşterea dobânzilor la credite, creşterea nivelului de îndatorare a României, reducerea la un minim istoric a investiţiilor, creşterea deficitului balanţei comerciale cu 28% faţă de anul trecut, diminuarea cu 20% a investiţiilor private faţă de aceeaşi perioadă a anuui 2016 sau ”tăierea sălbatică” a bugetelor locale.
”Aveţi în faţă doar două opţiuni raţionale posibile: ori vă recunoaşteţi minciuna şi mandatul obţinut de această guvernare prin fraudă, ori continuaţi acest plan de distrugere economică şi socială şi nota de plată pe care o vom plăti cu toţii va fi pe măsură. „Îndrăzniţi să credeţi” că PSDragnea ne scoate din Uniunea Europeană şi face ca România să abandoneze orice plan de aderare la Zona Euro. Nu doar că nu faceţi nimic pentru a pregăti terenul, dar faceţi totul pentru a fi siguri că nu vom atinge acest obiectiv prea curând”, mai arată liberalii.
PNL atrage atenţia că, în pragul sărbătorii a o sută de ani de la Marea Unire, România ”este ruptă-n două” din punct de vedere social şi economic, că regiuni întregi sunt depopulate, ”în sărăcie lucie şi fără vreun viitor” şi că tinerii ”fug în lume unde văd cu ochii pentru a-şi căuta un rost, că se rup de familiile lor, de bătrânii şi de ţara lor”.
Liberalii îi atrag atenţia lui Liviu Dragnea că ar fi bine să înţeleagă că românii nu acceptă şi nu vor accepta să dea liber la furat din bani publici prin companii cu acţiuni la purtător, ”după modelul de grup infracţional organizat Tel Drum”, în spatele cărora, susţin ei, sunt ascunse domenii imobiliare personale impresionante, anchetate de procurorii din România, Uniunea Europeană sau America de Sud .
”Domnule Dragnea, cu cât insistaţi să atacaţi independenţa Justiţiei, cu atât îi veţi convinge pe tot mai mulţi că, în realitate, urmăriţi doar închiderea propriilor dosare penale, iar demersul dumneavoastă va fi sortit eşecului. Ideea că PSD realizează o presupusă „reformă în Justiţie” este echivalentă cu un nonsens, e ca şi cum hoţii strigă hoţii!”, se mai arată în textul moţiunii de cenzură.
PNL critică şi declinul Educaţiei, lipsa manualelor, şcolile fără avize de funcţionare sau neadaptarea sistemului la piaţa muncii.
De asemenea, liberalii atrag atenţia că sistemul medical şi de sănătate ”este în metastază” şi acuză Guvernul că este lipsit de conştiinţă şi de scrupule în urma ”cinismului înfiorător” pe care l-a arătat părinţilor care şi-au pierdut copiii în criza vaccinurilor.
”Vă mai invităm să <<îndrăzniţi să credeţi>> că avem în faţa noastră singurul partid din istoria României care s-a pus în situaţia ridicolă de a-şi demite propriul Guvern. Motivul declarat? Incompetenţa! Aţi uitat? Bineînţeles că era singurul pretext pe care îl puteaţi invoca, pentru că era credibil, era argumentul Opoziţiei susţinut din primul moment. Problema fundamentală este că motivul incompetenţei la guvernare este cu atât mai valabil şi evident acum! Aveţi Guvernul cu cel mai mare număr de demnitari - miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii, fiecare cu propriul cabinet şi funcţionari aferenţi! - din câte guverne au existat până acum, dar livraţi cel mai prost exerciţiu guvernamental dintre toate. Dacă punem în balanţă ceea ce faceţi dumneavoastră astăzi, României i-ar fi fost cu siguranţă mai bine dacă nu era guvernată! Magnitudinea răului produs ar fi fost semnificativ mai mică”, se mai arată în textul moţiunii de cenzură.
Liberalii acuză şi faptul că PSD şi ALDE ”ridică perdele de fum”, invocă duşmani imaginari şi inventează teorii ale statului paralel pentru a-şi justifica ”neputinţa şi ticăloşia”.
”Dacă există un stat paralel, domnule Dragnea, domnule Tăriceanu, acela este cu certitudine patronat de dumneavoastră. Este statul în care domnesc hoţia şi înşelăciunea, statul în care nu dumneavoastră trebuie să fiţi în slujba poporului, ci poporul şi instituţiile statului trebuie să vă fie supuse şi obediente. Domnule Dragnea, statul paralel este cel pe care dumneavoastră îl puneţi la cale, statul în care liderul partidului de guvernare este acuzat de organizarea unui grup infracţional, iar tripleta odioasă Florin Iordache – Eugen Nicolicea – Şerban Nicolae conduce asaltul la instituţiile judiciare pentru schimbarea şefilor de parchete şi închiderea dosarelor dumneavoastră penale. Nu vă cerem să îndrăzniţi să credeţi asta, doamnelor şi domnilor, pentru că ştiţi că aşa este!”, mai spun liberalii.
În finalul moţiunii, PNL enumeră şi o listă cu măsurile immediate care ar trebui luate după demiterea Guvernului Tudose: abrogarea ordonanţelor de urgenţă ”care au generat haosul fiscal” şi oprirea atacului la independenţa Justiţiei.
De asemenea, liberalii arată că este nevoie de promovarea unui buget de stat pentru anul 2018 cu o pondere semnificativă a investiţiilor şi cu un nivel al deficitului substanţial sub 3% şi că este esenţială reformarea instituţiilor şi companiilor care gestionează aceste investiţii publice.
PNL atrage atenţia că România are nevoie de un sistem educaţional sănătos, lipsit de ingerinţa politicului, de alocări bugetare mai bune atât pentru educaţie, cât şi pentru cercetare, dar şi de reducerea drastică a birocraţiei.
”Vă îndemnăm să votaţi pentru adoptarea acestei moţiuni de cenzură şi retragerea încrederii acordată Guvernului Tudose, pentru că ştim că este singurul lucru corect care mai rămâne de făcut în acest moment. Prin votul dumneavoastră, opriţi distrugerea economiei, încetaţi atacul la Justiţie, nu scoateţi România din Uniunea Europeană!”, îi îndeamnă liberalii, în finalul moţiunii, pe toţi parlamentarii.
UDMR a anunţat că nu susţine moţiunea de cenzură.
”Am constatat că nu există, la concluzii (în moţiunea de cenzură - n. red.), altceva decât deficit 3%, nevoie de transparenţă şi reducerea birocraţiei, dar nu nume de premier, direcţia în care vor să ducă ţara, nu politici publice în sectoarele cele mai importante şi nu elementele din programul de guvernare, măcar baza pe care se poate construi un program de guvernare”, a argumentat preşedintele UDMR Kelemen Hunor.
î
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.