Premierul Viorica Dăncilă a vizitat, vineri, Mitropolia Banatului din Timişoara, discutând cu mitropolitul Ioan Selejan proiecte punctuale pentru zona de vest a ţării. "Problemele pe care le-am ridicat nu au avut caracter politic, ci toate sunt pentru comunitatea de aici", a declarat IPS Ioan Selejan, după întâlnire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Premierul Viorica Dăncilă a fost în vizită la Mitropolia Banatului, maşina în care aceasta se afla intrând direct în curtea instituţiei. Şeful Executivului a fost primit de mitropolitul Ioan Selejan.

"A fost un dialog constructiv, am discutat despre proiecte pe care biserica le are în vedere, atât în domeniul sanitar, cât şi în domeniul educaţional, am vorbit despre şcoala pe care biserica o construieşte aici, despre proiecte importante pentru Timişoara şi despre sprijinul pe care Guvernul poare să îl dea pentru realizarea acestor proiecte", a declarat premierul Viorica Dăncilă, după întâlnirea cu mitropolitul Banatului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

După ce primul-ministru şi-a încheiat vizita la Mitropolia Banatului, mitropolitul Ioan Selejan a prezentat o listă de cereri pe care le-a înaintat Vioricăi Dăncilă.

Ioan Selejan i-a spus premierului că în alte state europene statul nu impozitează subvenţiile fermierilor şi a cerut ca acest lucru să se întâmple şi în România.

"Statul impozitează banii, subvenţiile care vin de la Uniunea Europeană şi am înţeles că în anumite state europene nu se impozitează subvenţia care se dă fermierilor. Având în vedere că la noi subvenţia este şi aşa mică, am cerut să nu se mai impoziteze", a declarat Ioan Selejan.

Mitropolitul Banatului a mai solicitat extinderea programului "Masă caldă în şcoli”.

"Am vorbit despre posibilitatea de extindere a after school pentru şcoli. Există un program pilot de 50 de şcoli pentru a subvenţiona problemele legate de after school şi am discutat să extindă acolo unde se poate, unde şcolile au cantină. Şi anul trecut au fost aprobate 50 de şcoli şi numai 30 au putut să acceseze, aşa că să se extindă aceste planuri unde există baza materială”, a mai spus mitropolitul Banatului.

Ioan Selejan a mai cerut fonduri pentru finalizarea lucrărilor la o şcoală din Timişoara, construită cu bani de la Mitropolie.

"În cadrul Mitropoliei avem o şcoală cu 18 clase care se construieşte acum şi am făcut-o cu bani din biserică. Are 18 clase şi am rugat pe cât posibil să ne ajute pentru a putea finaliza această lucrare că pentru oraşul Timişoara ar fi important ca în septembrie să funcţioneze acolo şi clase primare. Este prevăzută cu cantină, este ridicată, finisată. Am mai ridicat o problemă legată de retrocedarea pădurilor către unele biserici şi mănăstiri, să putem găsi o formulă, pentru că biserica întotdeauna a avut grijă de păduri, să le păstreze. Nu dorim să ne îmbogăţim din păduri, ci dorim să le păstrăm", a mai spus Ioan Selejan.

Mitropolitul Banatului s-a referit şi la probleme de infrastructură.

"Am mai ridicat încă două probleme pe linie de transporturi. De vreo doi ani s-a întrerupt circulaţia de cale ferată între România şi Serbia, şi atunci, cum am putea să deblocăm această problemă. S-ar putea debloca. Am mai solicitat să se studieze posibilitatea unei legături aeriene între Timişoara şi Viena, pentru că la Viena sunt spitale foarte bine dotate şi cu specialişti foarte bine încadraţi acolo care ar fi dispuşi să vină să opereze aici, la Timişoara. Vom face o socoteală cât plăteşte statul român actului medical clinicilor din Viena şi cât s-ar reduce cheltuielile dacă medicii de acolo ar veni cu avionul, ar face operaţiile şi s-ar întoarce. N-am cerut un avion special, eventual un avion Tarom care vine de la Bucureşti să facă escală la Timişoara în drum spre Viena", a mai declarat Mitropolitul Banatului.

Mitropolitul Ioan Selejan a mai cerut premierului Viorica Dăncilă şi fonduri pentru proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană în 2021.

Întrebat ce le transmite celor care protestează în faţa Mitropoliei Banatului, faţă de vizita primului ministru, Ioan Selejan a răspuns: "Să privească la televizor ceea ce le-am spus eu acum, aici. Nu am făcut altceva decât pentru binele acestei comunităţi. Dacă aceste probleme pe care le am expus…, dacă ei cred că nu sunt bune pentru localitatea aceasta, înseamnă că am greşit. Problemele pe care le-am ridicat nu au avut caracter politic, ci toate sunt pentru comunitatea de aici. Au fost probleme legate de sănătate, de cultură. Nu este puţin lucru să ai într-o zi atâţia miniştri într-un loc, şi care şi-au manifestat disponibilitatea de a ne ajuta. Dacă o singură problemă se rezolva, tot am câştigat ceva".

Vineri seară, Viorica Dăncilă a mers la Mitropolia Banatului din Timişoara, intrând cu maşina direct în curte. În stradă au fost aproximativ zece persoane cu vuvuzele, care au strigat "Mitropolia apără hoţia".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.