Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană susţine că niciodată în istorie România nu a cunoscut un moment mai favorabil decât acum, având securitatea asigurată, dar în acelaşi timp ţara se goleşte de tineri, iar economia, chiar dacă este pe creştere, produce inegalităţi care se adâncesc.
Mircea Geoană a spus vineri la Iaşi, la o dezbatere iniţiată de Camera de Comerţ, că România are o valoarea strategică multiregională fără precedent, dar în acelaşi timp există un paradox românesc, pentru că ţara este vulnerabilă în interior.
„Niciodată în istorie, România nu a cunoscut un moment mai favorabil decât acum. Cu securitatea asigurată de cea mai de succes Alianţă din istorie – NATO şi parte a celui mai interesant experiment politic din istorie - Uniunea Europeană. Cu o valoare strategică multiregională fără precedent. Şi totuşi, ţara se goleşte de tineri, economia creşte însă nu produce dezvoltare, inegalităţile să adâncesc, statul român pare tot mai disfuncţional şi nepregătit pentru a face faţă acestei complexităţi în creştere exponenţială, neîncrederea cetăţenilor în instituţii şi viitorul ţării atinge cote abisale. Numesc asta paradoxul românesc. În cel mai bun moment al istoriei în plan extern, ţara este mai vulnerabilă din interior decât oricând”, a afirmat Mircea Geoană.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Secretarul general adjunct al NATO a precizat că se impune transformarea rolului şi funcţionalităţii statului român, dar în acelaşi timp el consideră că formele fără fond trebuie evacuate fără întârziere din cultura politică românească.
”Modul de funcţionare al politicului românesc trebuie regândit din temelii. Meritocraţia şi competenţa trebuie să înlocuiască în viaţa publică a cetăţii actuala politică de clan şi cumetrie”, a adăugat Mircea Geoană.
El a mai spus că este necesară asumarea unei politici de coeziune teritorială şi socială accelerată, care să ducă România la ”un adevărat salt de dezvoltare”.
”Nu prin abandonul zonelor mai sărace, ci prin implicarea acestora. Nu prin laissez-faire economic, darwinism social şi clientelism degradant ca până acum, ci prin solidaritate, responsabilitate şi simţ comunitar. Găsind un răspuns credibil la lipsa de oportunităţi economice şi servicii publice în imensa majoritate a teritoriului naţional, nu doar vom stopa, dar vom şi inversa exodul tinerilor. Creând o variantă românească a ceea ce britanicii numesc leveling up, ridicarea întregii Marii Britanii, nu doar a Londrei şi a marilor oraşe. Un plan pe care-l putem numi Provincia la Putere, stimulând dezvoltarea nu doar a oraşelor mari, dar şi a celor mici şi mijlocii şi a mediului rural”, a declarat Mircea Geoană.
Totodată, el susţine că România trebuie să devină, nu doar un actor strategic de prim rang pe flancul estic, ci şi ”campioana” unui nou Coridor Economic şi de Securitate Nord-Sud şi Est-Vest.
”După alegerile europene din iunie 2024 şi în logica reconstrucţiei Ucrainei, trebuie reluate energic demersurile de resuscitare a Coridorului Transeuropean numărul IX Nord-Sud, abandonat din motive obscure de pe harta marilor axe de transport europene convenite în 1997. Coridorul VII - Dunărea trebuie regândit în noua paradigmă strategică şi comercială dată de războiul din Ucraina. Nu doar dragarea Dunării este imperios necesară, ci şi construirea unui nou pod între România şi Bulgaria, un punct de blocaj pe fostul-viitor Coridor IX legând Grecia, Bulgaria, România, R. Moldova, Ucraina, Polonia şi zona scandinavă. De la Giurgiu la Vicovu de Sus, România ar dispune de cel mai lung parcurs, de 550 de kilometri, oferind şi estului ţării avantajele pe care proximitatea de occident a oferit-o vestului României în aceste decenii”, a mai spus secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
La dezbaterea desfăşurată la Palatul Culturii din Iaşi au participat aproximativ 150 de persoane, între care liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, primarul Mihai Chirica şi rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Tudorel Toader.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.