Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat, miercuri, că Mircea Geoană va fi următorul secretar general adjunct, urmând a-şi prelua portofoliul la jumătatea lunii octombrie. ”Este un avocat ferm al legăturii transatlantice”, a spus Stoltenberg despre Geoană, anunţând că este primul român care deţine această funcţie. La rândul său, Mircea Geoană s-a arătat mândru de această numire şi a precizat că este ”o uriaşă provocare şi o oportunitate”. ”Reprezintă, de asemenea, o recunoaştere a importantei contribuţii a României în cadrul NATO”, a spus Geoană. Premierul Viorica Dăncilă îi transmite felicitări, pe Facebook, lui Mircea Geoană pentru numirea în funcţia de secretar general adjunct al NATO. "Ne bucurăm să fim reprezentaţi în cadrul Alianţei de un român cu vastă experienţă politică şi diplomatică, promotor al legăturii transatlantice şi al integrării euro-atlantice a României", afirmă Dăncilă.
UPDATE - Mihai Fifor, după numirea lui Mircea Geoană ca secretar general adjunct al NATO: Suntem onoraţi să fim astfel reprezentaţi în cadrul Alianţei
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, i-a transmis, miercuri, felicitări lui Mircea Geoană pentru numirea în funcţia de secretar general adjunct al NATO. ”Suntem onoraţi să fim astfel reprezentaţi în cadrul Alianţei”, a scris Fifor pe pagina oficială de Facebook a PSD.
"România a primit astăzi cu multă bucurie vestea numirii domnului Mircea Geoană în funcţia de Secretar General Adjunct al NATO, o încununare a carierei sale politice şi diplomatice excepţionale. Suntem onoraţi să fim astfel reprezentaţi în cadrul Alianţei", a scris, miercuri, pe pagina oficială de Facebook a PSD, secretarul general al partidului, Mihai Fifor.
Mesajul este completat de urarea: ”Felicitări, Mircea Geoană!”.
UPDATE - MAE, despre numirea lui Mircea Geoană ca secretar general arjunct al NATO: Va contribui la consolidarea în continuare a rolului şi misiunii NATO de securitate şi apărare colectivă a spaţiului euro-atlantic
Ministrul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, miercuri, că numirea lui Mircea Geoană în funcţia de secretar general adjunct al NATO; la 15 ani de la aderarea României la această structură, confirmă experienţa şi calităţile profesionale ale candidatului român şi reprezintă ”o recunoaştere deosebită a rolului şi contribuţiei semnificative ale României în cadrul NATO”. MAE consideră că numirea lui Geoană ”va contribui la consolidarea în continuare a rolului şi misiunii NATO de securitate şi apărare colectivă a spaţiului euro-atlantic”.
”Ministerul Afacerilor Externe salută numirea domnului Mircea Geoană ca Secretar General adjunct al NATO. Decizia Secretarului General constituie un moment deosebit pentru apartenenţa României la Alianţa Nord-Atlantică. Preluarea acestei funcţii de înaltă responsabilitate la nivel aliat, cea mai înaltă poziţie ocupată de România în ierarhia NATO, confirmă experienţa şi calităţile profesionale ale candidatului român şi reprezintă, totodată, o recunoaştere deosebită a rolului şi contribuţiei semnificative ale României în cadrul NATO, la 15 ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică. Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă convingerea că numirea domnului Mircea Geoană în această importantă funcţie va contribui la consolidarea în continuare a rolului şi misiunii NATO de securitate şi apărare colectivă a spaţiului euro-atlantic, în folosul României, al tuturor statelor aliate şi al cetăţenilor lor”, a transmis, miercuri, MAE.
UPDATE - Gabriel Leş, după numirea lui Mircea Geoană la NATO: Ministerul Apărării Naţionale va beneficia direct de pe urma acestui succes diplomatic al României
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, susţine, după ce Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct al NATO, că Ministerul pe care-l conduce va beneficia direct de pe urma succesului diplomatic al României. ”Aştept cu nerăbdare să lucrez cu domnul Mircea Geoană pentru îndeplinirea misiunilor ce ne revin în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”, a declarat Leş.
”Am primit cu deosebită bucurie vestea numirii dlui Mircea Geoană în poziţia de Secretar general adjunct al NATO. Este probabil cea mai înaltă poziţie deţinută de un român într-o organizaţie internaţională, iar Ministerul Apărării Naţionale va beneficia direct de pe urma acestui succes diplomatic al României”, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Apărării Naţionale.
Gabriel Leş spune că aşteaptă ”cu nerăbdare” să lucreze cu Mircea Geoană.
UPDATE George Ciamba, după numirea lui Geoană în funcţia de secretar general adjunct al NATO: Va face tot posibilul pentru a îmbunătăţi securitatea şi apărarea noastră comună
Ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba, i-a transmis, miercuri, felicitări lui Mircea Geoană pentru numirea în funcţia de secretar general adjunct al NATO şi s-a declarat convins că ”va face tot posibilul pentru a îmbunătăţi securitatea şi apărarea noastră comună”.
”Îl felicit pe colegul şi prietenul meu Mircea Geoană pentru numirea sa ca secretar general adjunct NATO”, a scris, miercuri, pe Twitter, George Ciamba.
Ministrul Afacerilor Europene s-a declarat convins că Geoană, ca de fiecare dată, ”va face tot posibilul pentru a îmbunătăţi securitatea şi apărarea noastră comună”.
”Mult succes, Mircea!”, a mai scris Ciamba.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat, miercuri, că Mircea Geoană va prelua, la jumătatea lunii orcombrie, portofoliul de secretar general adjunct, funcţie ocupată în prezent de Rose Gottemoeller din Statele Unite.
Jens Stoltenberg a spus că Geoană este ”un avocat ferm al legăturii transatlantice” şi va aduce în postul pe care-l va ocupa o experienţă îndelungată de om de stat şi diplomat.
”El va fi primul român care deţine acest post superior”, a anunţat Stoltenberg.
Secretarul general al NATO a evidenţiat, din cariera lui Mircea Geoană, activitatea de fost preşedinte al Senatului României, cea de ministru de Externe şi ambasador al României în Statele Unite.
”Sunt mândru să fiu desemnat de către Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, că următorul Secretar General Adjunct. Este, deopotrivă, o uriaşă provocare şi o oportunitate de a reprezenta interesele Alianţei noastre, care asigura securitatea a peste 1 miliard de cetăţeni. De-a lungul carierei mele diplomatice şi politice am promovat legătură transatlantică şi integrarea euro-atlantică a României. Sunt profund onorat să fiu desemnat pentru această poziţie cheie ce reprezintă, de asemenea, o recunoaştere a importanţei contribuţii a României în cadrul NATO”, a scris Mircea Geoană pe Facebook.
Acesta a apreciat ”susţinerea politică şi instituţională trans-partinice”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.