Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu a declarat, duminică, într-o intervenţie la Realitatea Plus, despre imaginile participării României la Târgul de Turism de la New York, unde au fost prezentate nişte coli A4, prinse de o draperie, că nu este mulţumit de modul în care a fost reprezentată ţara noastră însă s-a făcut la solicitarea reprezentanţilor din turism, iar din cei cinci expozanţi care s-au arătat dornici să participe, patru nu au mai vrut să participe. ”Deci, practic, România a făcut un efort doar pentru un singur expozant”, a mai spus Cadariu, arătând că va avea o discuţie cu cei din turism, marţi, pe această temă.
”Nu sunt mulţumit de modul în care am fost reprezentaţi la acest târg, asta în primul rând. În al doilea rând, fac precizarea că acest târg, sau mai exact participarea la acest târg din SUA s-a făcut la solicitarea reprezentanţilor din turism. Din păcate, cei cinci expozanţi care s-au arătat dornici să participe, patru nu au mai vrut să participe. Deci, practic, România a făcut un efort doar pentru un singur expozant”, a spus ministrul.
Cadariu a precizat că, din informaţiile pe care le are, standul a fost predefinit de către organizatori.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cu alte cuvinte, din cei 20 0de expozanţi din acel pavilion, cu toţii au avut acelaşi stand, pus la dispoziţie de către organizatori,acesta este şi motivul pentru care suma cheltuită a fost undeva sub 8.000 de dolari, pentru că era ştiut din trecut că acesta este standardul pus la dispoziţie de organizatori către expozanţi”, a precizat ministrul.
Ministrul Turismului a mai spus că, din celelalte fotografii se vede că ”au fost prezentare şi broşuri şi imagini”.
”Din imaginile prezentate, am constatat şi eu că toate standurile, cu toate ţările participante, inclusiv grecia, Croaţia, etc au avut la dispoziie aceeaşi metodă de prezentare pe care repet, pe mine nu m-a mulţumit”, a mai spus Constantin-Daniel Cadariu.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a mai spus că ministerul asigurat participarea la acest târg din achitarea taxei de participare şi a chiriei.
”Era, cumva, de datoria expozanţilor care au solicitat participarea la acest târg să asigure reprezentarea în condiţii demne”, a menţionat ministrul.
Constantin Daniel Cadariu a anunţat că a dispus pentru săptămâna viitoare, o analiză cu reprezentanţii din turism, pe acest subiect. Ministrul a arătat că discuţia va avea loc marţi dimineaţă.
”Vom avea o întâlnire cu reprezentanţii din turism (..) şi voi dori o analiză a efectelor pozitive, sper eu, a prezentării la acest târg, cu număr de contacte şi potenţiali turişti care vor să vină în România”, a completat el.
O postare de pe pagina de Facebook a Consulatului General al României la New York privind participarea României la Târgul de Turism Travel and Adventure Show a provocat un val de ironii în rândul internauţilor care au remarcat standul ce includea o draperie neagră pe care au fost prinse, cu cleme, fotografii color printate pe hârtie obişnuită, în format A4.
Ulterior, postarea a fost ştearsă. Ministerul Turismului a reacţionat, explicând că decorul este „specific” acestei manifestări de peste 20 de ani şi că 90% dintre expozanţi au păstrat acest decor, iar la stand vizitatorii au primit „informaţii relevante pentru a atrage vizitatori spre România”.
România a plătit pentru participare la târgul din SUA 7.990 de dolari
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.