Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, crede că în acest an vor fi evoluţii în privinţa Schengen. El a menţionat că România are atuuri şi şanse reale să facă progrese pe dosarul Schengen, dar a avansa un termen ar fi neprofesionist.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cătălin Predoiu a fost întrebat, duminică, la Prima News, dacă România are vreo şansă să intre în Schengen în acest an.

“Cred că anul ăsta vor fi evoluţii. Există un sprijin diplomatic în continuare consolidat pentru România. Am avut discuţii cu omologul austriac, care evident că exprimă şi poziţiile cancelarului şi sunt sigur că am primit semnale înapoi că am amenajat un cadru de discuţii reluând în zona cooperare aceste negocieri. Există o evoluţie pozitivă în sensul că deja Austria nu mai pune România ca principala cauză pentru poziţia ei, date fiind cifrele de migraţie mai scăzute. Deci calea diplomatică a dat şi un rezultat aici. Există o problemă pe care Austria o are cu cadrul european privind migraţia şi azilul, acordul Dublin, care se respectă şi nu prea în Europa şi trebuie reînnoit. Şi se lucrează în acest sens. Există un contact permanent cu Comisia Europeană şi la nivel de minister, dar şi la nivel superior ministerului: Ministerul de Externe, preşedintele ţării, prim-ministru”, a afirmat Cătălin Predoiu.

El consideră că trebuie insistat pe partea diplomatică în această chestiune.

“Deci există premise care ne îndreptăţesc să credem în mod rezonabil că trebuie insistat pe calea diplomatică. Anul ăsta ar trebui să vedem o evoluţie. Că această evoluţie trebuie construită cu răbdare, asta apropo de nişte termene care s-au tot aruncat, că trebuie ţinut cont de faptul că are şi Bulgaria o problemă mai mare decât România, cu Olanda, pentru că ei nu şi-au închis MCV-ul şi atunci este de la sine înţeles că asta durează puţin. Toate lucrurile astea trebuie puse într-un creuzet şi acolo jucate, astfel încât să putem avansa cu dosarul în acest an”, a mai transmis ministrul Afacerilor Interne.

El a fost întrebat dacă acţiunea anunţată de premierul Marcel Ciolacu, că vom acţiona la Curtea Europeană de Justiţie ajută sau nu.

“Domnul prim ministru, cu care am discutat după ce a făcut această declaraţie, ar fi enunţat o posibilitate tehnică. Asta nu înseamnă că România se duce mâine şi bate la uşa CJEU. Este o idee care deocamdată este, după părerea mea, prematură, dar ea a fost enunţată ca posibilitate. Deci, calea diplomatică primează, în sensul că şi premierul este pe această linie. Dar. în mod firesc, dânsul a etalat toate atuurile pe care le-am putea…. (…) Nu judec eu ce a făcut şi nu a făcut premierul. E premier, are mai multe date, ştie bine ce face, este decizia dânsului. Dar nu exclude continuarea acestor demersuri diplomatice”, a explicat Cătălin Predoiu.

Ministrul de Interne a mai fost întrebat şi cum i se pare ideea enunţată de unii oficiali bulgari că realizare a unui micro-Schengen între România şi Bulgaria.

“Ce semnal ar da România în felul ăsta? Ar fi un semnal că nu se mai concentrează pe Schengen, că îşi propună un alt viitor, cel puţin pe termen mediu, scurt, energii diplomatice şi instituţionale s-ar duce într-o astfel de direcţie. Eu cred că ar nedumeri pe toată lumea. România are atuuri şi şanse reale să facă progrese pe dosarul Schengen. A avansa acum un termen, că e septembrie, octombrie, noiembrie ar fi neprofesionist”, a declarat Predoiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.