Ministrul Bogdan Aurescu a avut joi cu ministrul Afacerilor Externe şi europene Jean Asselborn, în contextul vizitei efectuate în Marele Ducat al Luxemburgului, la invitaţia acestuia. Cei doi oficiali au discutat despre aderarea României la Schengen, situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi despre susţinerea Republicii Moldova, arată comunicatul de presă al MAE.
„În cadrul discuţiilor, cei doi miniştri au trecut în revistă stadiul actual şi perspectivele relaţiilor bilaterale în ceea ce priveşte dialogul politic, dinamica schimburilor comerciale şi a investiţiilor, acţiunile de stimulare a cooperării sectoriale, domeniile cultural-ştiinţific, educaţie, precum şi situaţia cetăţenilor români care trăiesc în Marele Ducat şi regiunea adiacentă acestuia. Cu privire la relaţiile economice bilaterale şi în contextul în care nivelul schimburilor comerciale între România şi Luxemburg au o tendinţă crescătoare, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat atât necesitatea diversificării şi echilibrării schimburilor comerciale, cât şi rolul important al investiţiilor, Luxemburg ocupând locul 7 în clasamentul investitorilor străini din România”, conform sursei citate.
În plan sectorial, a subliniat o serie de domenii de interes reciproc, în care potenţialul de cooperare poate fi valorificat superior, precum domeniul financiar, tehnologii de vârf (tehnologii ecologice, biotehnologie, energie verde), tehnologia informatică şi a comunicaţiilor, securitate energetică, clusterele de cercetare şi dezvoltare şi turismul.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cei doi miniştri au discutat şi teme de interes prioritar de pe agendele curente europeană şi aliată, inclusiv în perspectiva reuniunii miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, pe care ministrul Aurescu o va găzdui la finele lunii noiembrie.
Sursa menţionată a mai precizat că cei doi demnitari au dezbătut efectele multidimensionale şi grave ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, analizând situaţia de securitate regională, în special la Marea Neagră, cu accent pe gestionarea refugiaţilor ucraineni, alături de impactul acestei agresiuni asupra altor domenii-cheie, precum securitatea alimentară şi securitatea energetică. Ministrul Aurescu a prezentat contribuţia substanţială a României pentru facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene prin ţara noastră.
Discuţiile au evidenţiat convergenţa poziţiilor României şi ale Marelui Ducat în ceea ce priveşte temele discutate.
Tematica europeană a vizat atât aspecte de interes reciproc (viitorul UE, atenţia şi susţinerea acordate de UE Balcanilor de Vest, perspectivele integrării europene a Ucrainei, R. Moldova şi Georgiei), cât şi din perspectiva intereselor României.
Omologul luxemburghez a reconfirmat în dialogul cu ministrul Bogdan Aurescu susţinerea puternică a ţării sale pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
„Bogdan Aurescu a mulţumit în mod deosebit pentru sprijinul Luxemburgului pentru acest obiectiv şi a asigurat că România va rămâne pe deplin angajată la nivel politico-diplomatic, pentru a mobiliza sprijinul politic necesar pentru adoptarea rapidă a Deciziei de aderare a României la acest spaţiu”, mai arată comunicatul MAE.
Nu în ultimul rând, ministrul Aurescu a mulţumit în mod deosebit omologului său pentru intenţia Luxemburgului de a desfăşura în cadrul Grupului de luptă NATO din România un contingent de 25 de militari, decizia fiind în curs de aprobare în Parlamentul luxemburghez.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.