Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunţat, joi seară, că nu va putea participa la şedinţa Comitetului Executiv, urmând a fi în Statele Unite ale Americii, dar precizează că îşi doreşte ”soluţii echilibrate” la care se poate ajunge prin ”discuţii serioase”. ”Suntem şi vom rămâne o mare familie şi soluţiile pentru orice fel de nemulţumire se discută şi se rezolvă în interior”, spune Fifor care precizează că-şi doreşte continuarea guvernării şi că o susţine pe Viorica Dăncilă.
”Partidul Social Democrat a demonstrat în repetate rânduri că este un partid puternic, democratic şi echilibrat, capabil să ia decizii mature şi corecte prin unitatea membrilor săi. Am trecut prin perioade dificile în care, doar împreună, am reuşit să luăm decizii bune pentru România şi români, în pofida încercărilor adversarilor noştri de a pune tot felul de piedici. Suntem şi vom rămâne o mare familie şi, ca în orice familie, soluţiile pentru orice fel de nemulţumire se discuta şi se rezolvă în interior prin discuţii aşezate”, a scris Mihai Fifor, joi seară, pe Facebook.
Acesta şi-a exprimat convingerea că printr-un dialog constructiv în cadrul CEX se pot găsi soluţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Putem găsi rezolvare pentru orice obstacol, astfel încât să continuăm buna guvernare demonstrată atât de cifrele publicate de instituţiile interne cât şi de cele publicate de agenţiile de rating internaţionale. Votul masiv al cetăţenilor ne obligă să ducem guvernarea la capăt, iar acest lucru se poate face doar cu un partid unit şi dând dovadă de maturitate şi responsabilitate, atât în faţă românilor, cât şi a partenerilor noştri externi. Întotdeauna am fost adeptul soluţiilor echilibrate, pe care nu le putem identifica decât prin discuţii serioase. Numai aşa putem să ne prezentăm în faţa colegilor şi a cetăţenilor”, mai spune Fifor.
Acesta a anunţat că nu va participa la şedinţa CEx, urmând a fi în vizită oficială la Washington.
”Cu toate acestea, în calitate de vicepreşedinte al PSD, dar şi de membru al Guvernului am obligaţia de a fi alături de premierul Viorica Dăncilă, de a susţine guvernarea PSD-ALDE şi, desigur, nevoia de stabilitate şi coerentă în tot ceea ce întreprindem că partid care a fost investit cu încrederea a milioane de români”, se mai arată în mesajul lui Mihai Fifor.
Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte, vineri, după ce mai mulţi lideri ai formaţiunii au semnat o scrisoare în care cer demisia lui Liviu Dragnea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.