Primarul municipului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, vineri, că va contesta numirea fostului deputat PSD Camelia Gavrilă în funcţia de director al colegiului “Costache Negruzzi“ din Iaşi, precizând că funcţiile nu sunt lăsate moştenire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mihai Chirica afirmă, într-un comunicat de presă, că îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modul în care s-a decis noua conducere a Colegiului “Costache Negruzzi” din Iaşi, unde Elvira Rotundu a fost înlocuită în postul de director cu Camelia Gavrilă, fost deputat PSD până în decembrie anul trecut.

“Sunt indignat de modul cum inspectorul şcolar general Genoveva Farcaş a decis să nu mai prelungească mandatul actualului director Elvira Rotundu şi a înlocuit-o cu fosta deputată PSD Camelia Gavrilă. Cred că este un imens pas înapoi şi este păcat că unul dintre cele mai îndrăgite colegii din ţară să intre în circuitul nefiresc al sinecurilor politice. Am crezut că actualul inspector şcolar general a ieşit din «lanţul moştenirilor pe funcţie», cel puţin în ceea ce priveşte relaţia ei cu doamna Camelia Gavrilă, căci nu doamna Gavrilă a lăsat-o «moştenire» la Inspectorat pe doamna Farcaş, cum nici doamna Farcaş nu a lăsat-o «moştenire» la Colegiul Negruzzi pe doamna Rotundu. Cel puţin eu nu cred aşa ceva. Dacă tot nu vroia să-i prelungească mandatul doamnei Rotundu, sunt sigur că interimatul ar fi fost asigurat cu acelaşi profesionalism de oricare dintre dascălii care predau acum la acest prestigios colegiu“, a declarat primarul ieşean Mihai Chirica.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Edilul anunţă că va contesta decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean şi va solicita numirea altei persoane la conducerea Colegiului “Costache Negruzzi“.

Noul director al Colegiului “Costache Negruzzi“ din Iaşi, Camelia Gavrilă, a declarat presei că “nu este vorba de nici un aranjament politic şi că Elvira Rotundu nu a mai dorit după două mandate să mai ocupe funcţia de director al acestei unităţi de învăţământ“.

“Este o poziţie la care am revenit, o poziţie pe care am lăsat-o în 2012. Am ocupat apoi funcţia de inspector şcolar general, iar apoi cea de parlamentar. Este un post liber. A fost o discuţie la nivel de Inspectorat, apoi un aviz în Consiliul de Administraţie al colegiului. Sunt de peste 30 de ani în şcoală, timp în care am susţinut proiectele şcolii şi dezvoltarea instituţională a acestei unităţi“, a mai spus Camelia Gavrilă.

La rândul său, şefa IŞJ Iaşi, Genoveva Farcaş a declarat, într-un comunicat de presă, că Inspectoratul a respectat toate condiţiile legale privind numirea unui nou director la Colegiul “Costache Negruzzi“ din Iaşi.

”Numirea a fost făcută pe o perioadă determinată, până la finalul anului şcolar sau până la desfăşurarea unui nou concurs. Soluţia identificată se raportează în exclusivitate la criterii de competenţă profesională, excluzând orice intruziune politică. De altfel, fac un apel la depolitizarea tuturor funcţiilor din educaţie”, a afirmat Genoveva Farcaş, inspector şcolar general al IŞJ Iaşi.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.