Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că a existat o invitaţie pentru premier de a participa la dezbaterile pe legea carantinei şi izolării, iar premierul a transmis, la Tulcea fiind, că ”domnia sa nu trebuie să vină”.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă cum comentează precizările Guvernului, potrivit cărora premierul Ludovic Orban sau miniştrii nu au fost invitaţi la dezbaterile din Parlament.
”Nu, a fost o invitaţie. Eu îmi amintesc un răspuns al premierului fiind la Tulcea, parcă, care a spus că domnia sa nu trebuie să vină”, a răspuns Ciolacu.
Când i s-a atras atenţia că Executivul vorbeşte despre lipsa unei invitaţii oficiale, Ciolacu a precizat: ”Preşedintele Senatului sunt ferm convins că a şi făcut lucrul acesta”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Marcel Ciolacu a anunţat, luni, după şedinţa conducerii PSD, că senatorii social-democraţi vor vota legea privind carantina şi izolarea după ce premierul Ludovic Orban şi ministrul Sănătăţii vin în Parlament, pentru a explica prevederile proiectului legislativ şi de ce l-au înaintat atât de târziu.
În replică, Guvernul a transmis că premierul Ludovic Orban sau miniştrii nu au fost invitaţi la dezbaterile din Parlament în legătură cu legea privind carantina şi izolarea şi au exprimat disponibilitatea de a participa la discuţii ”ori de câte ori sunt invitaţi sau solicitaţi în mod oficial”.
Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu le-a cerut, vineri, premierului Ludovic Orban şi ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu să participe la dezbaterile din Senat şi să stea faţă în faţă cu reprezentanţii CSM şi organizaţiile neguvernamentale de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
În replică, Ludovic Orban care era în vizită oficială la Tulcea, a afirmat: ”Asta este o formă de tergiversare a adoptării legii”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.