Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, joi, într-o intervenţie la Antena 3, că până duminică va fi o şedinţă a coaliţiei şi se vor stabili măsurile pe care Guvernul Ciucă le va lua în scandalul legat de preţurile la energie electrică şi gaze. Liderul PSD a amintit că partidul său propune o soluţie simplă, reducerea TVA atât la energie, cât şi la gaze naturale, de la 1 februarie şi a precizat că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să convoace CSAT în contextul acestei crize.
”Nu e timp să ne certăm în acest moment, nu e timp de conflicte politice, vrem să venim cu soluţii şi cred că aceste discuţii la televizor şubrezesc această coaliţie şi implicit Guvernul României. Am pregătit un document cu toate măsurile adoptate de toate statele europene în faţă valului de scumpiri, nu numai în România există această criză. În România ne dăm prea mult cu părerea şi venim cu soluţii prea puţine. Există soluţii de sprijin, doar dacă nu vrei să le iei nu le pui în aplicare. Cea mai simplă e reducerea TVA atât la energie, cât şi la gaze. Insistăm că această măsură să vină de la 1 februarie, nu de la 1 aprilie. Nu sunt afectaţi doar consumatorii casnici, ci întreagă industrie. Miniştrii PSD lucrează la un document coerent, vor propune un mix de măsuri cu aplicare simplă şi rapidă, înglobează şi ceea ce Ciucă a anunţat”, a spus preşedintele PSD.
Ciolacu a arătat că se impune o convocare a CSAT, iar acest lucru îl face doar preşedintele României.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În împrejurări excepţionale, precum situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi oferta, Guvernul poate dispune măsuri temporare. E normal să se intervină în acest moment. Oamenii aşteaptă de la noi soluţii, iar PSD va veni cu soluţii. Poate se impune şi un clawback pe energie, că la medicamente, să nu mai încurajăm mărirea preţului, cum a fost la Hidroelectrica, de s-a făcut oferta cu 3300, căci preţul de producţie e mult mai mic”, a arătat el.
Liderul PSD a anunţat că va fi convocată o şedinţă a coaliţiei până la finalul acestei săptămâni.
”Sunt convins că până duminică o să avem şedinţa de coaliţie şi o să stabilim anumite măsuri pe care prim-ministrul Ciucă să le ia în agenda guvernamentală de săptămâna viitoare (...) Nu am stabilit-o. Am discutat cu prim-ministrul şi a rămas să venim în următoarele zile să venim cu toate măsurile. Am făcut draftul cu măsurile luate în restul Europei. Oricum, şedinţa de coaliţie va avea loc şi până săptămâna viitoare va intră pe agenda Guvernului”, a afirmat el.
Despre o demitere a ministrului Energiei, Virgil Popescu, Ciolacu a afirmat că este o decizie pe care o discută în coaliţie cu prim-ministrul.
”Nu e atributul meu să schimb, e al prim-ministrului. Dar la furnizori nu e suficient doar să îi amendăm, trebuie supraimpozitati dacă încalcă legea (..) Vom avea discuţia în coaliţie şi vom anunţă ce decizie am luat, legat de situaţie în integralitatea să. Eu nu caut vinovaţi. O să venim cu soluţii şi pe urmă trebuie să între pe agenda guvernamentală şi aplicate”, a arătat Marcel Ciolacu.
Preşedintele PSD a fost întrebat dacă el a primit factura majorată la energie.
”Am plătit-o semnificativ de mult mărită, dar nu e o problema la mine. Eu încă suport această factură şi nu pot să mă plâng. Nu sunt specialist şi nu cred că sunt în postura să mă plâng. Am făcut calculul cât cheltui din salariu pe utilităţi şi deja procentul e semnificativ. E evident că statul trebuie să intervină”, a spus Ciolacu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.