Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Digi24, că este posibil să avem o criză economică, iar pentru prima oară, se anticipează o eventuală criză şi se vine cu un plan de măsuri de sprijin pentru România. Liderul PSD a precizat că Ordonanţa privind preţurile materialelor de construcţii va intra săptămâna viitoare în Guvern, pentru că ”avem investiţii de aproape 40 de miliarde de lei blocate”.
”Este posibil să avem o criză economică, fără doar şi poate, am avut şi cu comisarul european pe economie, domnul Gentiloni, o discuţie pe cifre”, a spus liderul PSD, precizând că ”riscul major este să vedem de unde va veni această criză”.
”Nu România va declanşa această criză, este evident. Sunt ţările cele mai apropiate de zona de conflict cel mai afectate, ţinând cont de tranzitul refugiaţilor şi ceea ce se întâmplă. Marele nostru noroc este că noi ne-am învăţat, istoric, de mult lecţia cu Rusia şi nu suntem atât de dependenţi pe cât s-a crezut de resursele de gaze, în primul rând, şi de petrol, la energia electrică chiar deloc”, a mai spus preşedintele PSD.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Marcel Ciolacu a afirmat că există o dependenţă a României, nu doar a Europei, de Ucraina, pe zona de materiale de construcţii, îngrăşăminte.
”În Europa, numai o ţară industrializată puternic, cum e Germania, poate să declanşeze o criză profundă”, a arătat Ciolacu, arătând că discuţiile din coaliţiei în acest sens au fost.
”Este pentru prima oară când se anticipează o eventuală criză şi se vine cu un plan de măsuri de sprijin pentru România. Este prima oară când vorbim de 17,3 miliarde de lei, acest pachet, cu o estensie de până la 4 miliarde de euro, în care componenţa economică şi efortul în zona ecnomică este mai mare decât în zona socială, astfel încât să se pornească investiţiile şi să se elimine blocajele din infrastructura mare”, a afirmat Marcel Ciolacu.
El a precizat că, pentru prima oară, ”în mod profesionist au avut mai întâi discuţii cu comisarii europeni şi apoi au căutat sursele de finanţare, pe componenta socială, din fonduri europene”, a mai afimat Ciolacu, precizând că oficialii europeni au acceptat acest lucru.
Pe zona economică, preşedintele PSD a spus că prioritară este ordonanţa privind acei indici de scumpiri la materialele de construcţii, cu care este de acord şi premierul şi vicepremierul Kelemen Hunor.
”În acest moment, avem investiţii de aproape 40 de miliarde de lei blocate în diverse nivele de execuţie. Asta cred că săptămâna viitoare Guvernul trebuie să dea această Ordonanţă pe materialele de construcţii”, a mai spus Ciolacu, adăugând că 7,3 miliarde se încearcă să vină pe zona socială din exerciţiul financiar multianual.
”5 miliarde vor merge către deblocarea investiţiilor, atât din buget naţional cât şi din fonduri europene, şi încă 5 miliarde pe scheme de ajutor punctuale. La PSD am identificat zona de industrie alimentară, procesare, ca să se dezvolte într-un ritm accelerat”, a explicat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.