Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. Majorarea cu 9,46% se va aplica începând cu 1 ianuarie 2025 şi vor beneficia peste 1,8 milioane de salariaţi din România, a mai spus şeful Executivului. Prim-ministrul a mai anunţat că, tot ca urmare a discuţiilor din Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, Guvernul aprobă primul contract colectiv de muncă la nivelul întregului sector bancar.
Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. Validăm o decizie luată de Guvern, prin consultare cu sindicatele şi patronatele care fac parte din Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social”, a spus premierul în deschiderea şedinţei Executivului. C
iolacu a precizat că majorarea salariului minim cu 9,46% se va aplica începând cu 1 ianuarie 2025 şi vor beneficia peste 1,8 milioane de salariaţi din România.
Prim-ministrul a mai anunţat că, tot ca urmare a discuţiilor din Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, Guvernul aprobă primul contract colectiv de muncă la nivelul întregului sector bancar.
”Este un pas important în consolidarea dialogului social în România, oferind o mai bună protecţie pentru cei aproximativ 45.000 de angajaţi din acest sector economic”, a subliniat Ciolacu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.