Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, marţi, cu sportivii români şi antrenorii din delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Paris, el afirmând că le-a urat succes la competiţie şi le-a spus că o ţară întreagă aşteaptă să retrăiască bucuria şi mândria generată de fotbaliştii noştri la Euro 2024.
”Le-am urat azi succes sportivilor şi antrenorilor din delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Paris şi le-am spus că o ţară întreagă aşteaptă să retrăiască bucuria şi mândria generată de fotbaliştii noştri la Euro 2024”, a scris premierul într-o postare.
El a arătat că ”avem o echipă de tineri talentaţi şi frumoşi care se antrenează, în aceste zile, la 42 de grade, cu o ambiţie şi o energie absolut admirabile”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”M-am simţit onorat că m-au primit pentru câteva ore alături de ei şi le voi fi cel mai mare suporter. Aş fi foarte fericit ca, după ce Guvernul a majorat recompensele financiare pentru medalii olimpice, delegaţia României să ne oblige să plătim cât mai mulţi bani după Olimpiada de la Paris! O merită cu prisosinţă atât ei, pentru munca lor uriaşă de patru ani, cât şi milioanele de români care le vor ţine pumnii la televizor”, spune şeful Executivului.
Prezentarea oficială a Echipei Olimpice TEAM ROMANIA va avea loc la Palatul Cotroceni, miercuri, de la ora 19.30, unde va fi primită de către preşedintelui Klaus Iohannis.
Jocurile Olimpice încep la 26 iulie şi durează până la 11 august.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...