Marcel Ciolacu a declarat „categoric, da”, răspunzând la întrebarea dacă ar accepta să devină ministru al Apărării, în cazul în care i-ar fi propus acest lucru. Liderul PSD a adăugat că momentan este preşedintele Camerei Deputaţilor şi al social-democraţilor, însă „întotdeauna e o mare mândrie să fii ministru al Apărării”.
„Categoric, da. Întotdeauna e o mare mândrie să fii ministru al Apărării, dar în acest moment cred că trebuie să decid care sunt exact priorităţile PSD şi unde m-au împins colegii mei. Momentan sunt preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele PSD. Nu cred că este momentul în care eu să iau o decizie ca eu să fiu ministru. Eu am spus că pentru orice om este o onoare”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat vineri la Buzău dacă ar accepta să devină ministrul Apărării, în cazul în care i-ar fi propus acest lucru.
De asemenea, întrebat joi la Craiova dacă ar fi dispus la o rocadă prin care PSD să preia portofoliul Energiei şi să lase liberalilor conducerea Ministerului Apărării, Marcel Ciolacu a precizat că nu există astfel de discuţii şi de trocuri.
Liderul social-democraţilor a adăugat că există un acord politic pe care PSD îl respectă şi a mai precizat că ar trebui să aibă loc luni o şedinţă a coaliţiei, urmată săptămâna viitoare de un Consiliul Politic Naţional al PSD care să desemneze persoana pentru portofoliul Apărării, după demisia din funcţie a lui Vasile Dîncu.
Premierul Nicolae Ciucă este, în prezent, şi interimar la conducerea Ministerului Apărării Naţionale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.