Liderul PSD Marcel Ciolacu se va întâlni, în această după-amiază, la ora 15.00, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă. Însoţit de ministrul de Finanţe, preşedintele PSD vrea să îi prezinte premierului propunerile PSD privind introducerea impozitului progresiv, începând de anul viitor, au precizat surse politice pentru News.ro. O astfel de măsură trebuie să aibă acordul coaliţiei şi ar urma să fie aprobată până la 1 iunie, urmând să se aplice de la 1 ianuarie 2023.
Ciolacu a anunţat încă de luni, la sediul partidului, că rămâne un susţinător al impozitării progresive şi preciza că este nevoie ca la 1 iunie să fie pregătit un nou set de măsuri fiscale, pentru bugetul pe 2023.
Potrivit surselor, liderul PSD vrea să îi prezinte prim-ministrului Ciucă propunerea PSD privind introducerea impozitului progresiv, care va cuprinde trei praguri de impozitare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat luni, la sediul PSD, că sunt mai multe măsuri fiscale pe care va trebui să le ia coaliţia, pe care să le prezinte până la 1 iunie, în condiţiile în care Codul Fiscal trebuie modificat cu şase luni înainte.
Liderul PSD a precizat că a avut şi în cursul dimineţii o discuţie cu premierul pe această temă. Despre majorarea de taxe, Ciolacu a spus că există şi o redimensionare şi o reaşezare a impozitelor, astfel încât să fie o colectare mai bună, dar asta nu înseamnă că vor mări taxele şi a menţionat că rămâne un susţinător al impozitului progresiv.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.