Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, cu prilejul ceremoniei de comemorare a victimelor Holocaustului împotriva romilor, că Holocaustul nu a început în camerele de gazare, a început prin gânduri şi cuvinte, prin concepţii şi preconcepţii şi avem datoria să ne asigurăm că aceste tragedii ţin doar de trecut şi că replicarea lor nu va mai fi posibilă.
Şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, a participat vineri la ceremonia organizată la Memorialul Victimelor Holocaustului din România, cu prilejul Zilei europene şi naţionale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor.
Ceremonia s-a desfăşurat cu participarea unui supravieţuitor al Holocaustului, vicepreşedintelui Parlamentului European şi a reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului României, ai Parlamentului României, corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, precum şi ai altor instituţii publice şi societăţii civile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şeful Cancelariei Prim-Ministrului a transmis mulţumiri Agenţiei Naţionale pentru Romi pentru organizarea anuală a acestui eveniment, ce reuneşte reprezentanţii instituţiilor publice pentru a comemora victimele Holocaustului împotriva romilor.
Reprezentantul Guvernului a transmis mesajul prim-ministrului României, Marcel Ciolacu.
Premierul arată ăn mesaj că “ziua de 2 august ne vorbeşte despre suferinţă, despre atrocităţi prea puţin cunoscute şi despre destine spulberate. În urmă cu 80 de ani, ultima urmă de existenţă romă din lagărul de concentrare Auschwitz II-Birkenau a fost distrusă şi, astfel, regimul criminal nazist s-a asigurat că nimeni nu va supravieţui şi nu va putea relata chinurile la care au fost cu toţii supuşi”.
”Pe cât de important este să privim în urmă şi să nu uităm suferinţele ce au marcat istoria secolului trecut şi întreg mentalul colectiv european, în acelaşi timp, însă, avem datoria să ne asigurăm că aceste tragedii ţin doar de trecut şi că replicarea lor nu va mai fi posibilă. În egală măsură, este esenţial să conştientizăm că Holocaustul nu a început în camerele de gazare; Holocaustul a început prin gânduri şi cuvinte, prin concepţii şi preconcepţii”, se menţionează în mesajul prim-ministrului care punctează importanţa educaţiei şi a cultivării spiritului civic.
În continuare, a fost reiterat angajamentul ferm al Guvernului României pentru combaterea tuturor formelor de extremism, rasism, xenofobie, discriminare şi a asigurat cu privire la sprijinul privind conservarea patrimoniului rom şi dezvoltarea cercetării referitoare la Holocaust.
“Vă îndemn pe toţi cei prezenţi astăzi aici şi nu numai, să aducem un pios omagiu tuturor victimelor Holocaustului împotriva romilor care şi-au pierdut vieţile într-una dintre cele mai mari tragedii pe care omenirea le-a cunoscut. Avem responsabilitatea faţă de ei să îi păstrăm în mentalul colectiv prin cunoaşterea istoriei şi educarea tinerelor generaţii în spiritul incluziunii sociale şi al respectului pentru valori şi diversitate” se mai precizează în mesajul premierului.
În cadrul evenimentului, au mai transmis mesaje: Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial în numele Preşedintelui României, Alexandru Rafila, ministrul sănătăţii, Cătălin-Zamfir Manea, deputat din partea minorităţii rome, Traian Hristea, secretar de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice, în numele ministrului de externe, Roxana Simona Momeu, secretar de stat, în numele ministrului justiţiei, subsecretarul de stat Bogdan Paraschiv, în numele ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, ES Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, ES Giles Matthew Portman, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti şi Iulian Paraschiv, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi. Alocuţiunile au fost urmate de o ceremonie de depunere de coroane din partea autorităţilor prezente la eveniment.
În 15 aprilie 2015, Parlamentul European a instituit, printr-o rezoluţie, ziua de 2 august drept Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor. În România, prin Legea nr. 124 din 10 iulie 2020, data de 2 august a fost instituită ca Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.