Marcel Ciolacu a declarat despre Congresul PNL de sâmbătă că „nu a fost un festival al democraţiei, a fost un festival al COVID-ului” şi că a asistat la o ruşine naţională şi un partid care a sfidat complet democraţia, regulile şi pe toţi românii.
„N-am asistat astăzi la un exerciţiu democratic. Am asistat astăzi la o ruşine naţională, la un partid care a sfidat total democraţia, regulile şi pe toţi românii. Şi-au bătut joc de lege şi toate aceste lucruri s-au întâmplat cu girul aşa-zisului preşedinte al României, Klaus Iohannis. Klaus Iohannis, şi în acest al doilea mandat al său, a demonstrat că nu poate să fie preşedintele României, nu depăşeşte nivelul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Este inadmisibil să modifici lei în Guvernul României astfel încât tu şi partidul tău să poţi ţine un congres”, a afirmat Marcel Ciolacu, sâmbătă seara la Antena 3.
El a mai spus că PSD nu a putut organiza un Congres fizic, atunci când erau o mie de cazuri pe zi, iar acum că sunt 8.000 de cazuri, PNL face un astfel de eveniment.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„PSD nu a putut ţine congres fizic pentru că erau o mie de cazuri pe zi şi 14 decedaţi. Astăzi sunt peste opt mii de cazuri pe zi şi peste 150 de decedaţi de COVID. Este o ruşine naţională ceea ce au făcut ei astăzi. Nu a fost un festival al democraţiei, a fost un festival al COVID-ului”, a completat liderul social-democraţilor.
La Congresul PNL de sâmbătă de la Romexpo au participat aproape 5.000 de liberali. Delegaţii au ales prin vot ca preşedintele partidului să fie Florin Cîţu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.