Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, în cadrul vizitei pe care o face în Franţa, că, în contextul economic mondial actual, este ”şi mai importantă aprofundarea componentei economice a Parteneriatului Strategic” între cele două state.
Marcel Ciolacu şi omologul său francez, Michel Barnier, au avut, luni, la Paris, o întrevedere oficială, în cadrul vizitei de lucru pe care premierul român o face în Franţa, la invitaţia omologului său, arată Guvernul, într-un comunicat de presă.
”Contextul economic mondial face şi mai importantă aprofundarea componentei economice a Parteneriatului nostru Strategic, cu accent pe domeniile generatoare de plus valoare: IT&C, aeronautică, energie, industria de apărare. Dublarea volumului comerţului bilateral în cei 16 ani de Parteneriat Strategic, tendinţa sa ascendentă şi parteneriate economice cu tradiţie precum Dacia-Renault reprezintă argumente solide pentru a continua cooperarea noastră într-o formulă consolidată”, a declarat Ciolacu.
El a subliniat că apreciază cooperarea excelentă atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul formatelor multilaterale: UE, NATO, ONU şi Francofonia instituţională.
”Relaţia plină de substanţă între România şi Franţa reprezintă unul dintre pilonii de bază ai diplomaţiei româneşti. România şi Franţa sunt legate de o prietenie profundă, o relaţie îndelungată de promovare a valorilor şi viziunii comune în plan bilateral, european şi internaţional, precum şi de o cooperare economică puternică”, a adăugat el.
În 2025, România şi Franţa vor celebra 145 de ani de relaţii diplomatice prin evenimente care să prezinte bogăţia celor două culturi şi interacţiunile dintre acestea, care au contribuit la definirea relaţiei bilaterale de astăzi. Astfel, Marcel Ciolacu a apreciat că este oportună actualizarea Foii de parcurs care ghidează parteneriatul strategic, proces iniţiat la nivel diplomatic.
Potrivit Guvernului, în cadrul discuţiilor, premierul român a remarcat cooperarea semnificativă şi solidă în materie de securitate, apreciind faptul că Franţa şi-a asumat rolul de naţiune-cadru pentru Grupul de luptă NATO din România, element esenţial pentru consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic, şi a asigurat că România va oferi tot sprijinul în calitate de naţiune-gazdă.
O altă temă importantă aflată pe agenda discuţiilor s-a referit la cooperarea în domeniul educaţiei, culturii şi ştiinţei. Un punct de interes major pentru România îl reprezintă păstrarea limbii materne în rândul comunităţilor româneşti din străinătate, în special în rândul copiilor care sunt integraţi în sistemele educaţionale locale, adaugă sursa citată.
”Apreciem deschiderea autorităţilor locale din Franţa în ceea ce priveşte implementarea Programului de limbă, cultură şi civilizaţie românească. Ne dorim continuarea colaborării pentru extinderea acestui Program vital pentru comunităţile de români din afara graniţelor”, a afirmat premierul Ciolacu, menţionând că România este un promotor tradiţional al Francofoniei şi al valorilor sale.
În ceea ce priveşte agenda europeană, cei doi oficiali au remarcat viziunea comună a unei Europe unite şi răspunsurile echilibrate şi coerente la provocările actuale.
În acest context, Marcel Ciolacu a subliniat că referendumul recent din Republica Moldova a arătat că cetăţenii săi sunt dornici să se alăture familiei europene, în ciuda campaniilor persistente de dezinformare şi manipulare cu care s-au confruntat.
”Este datoria noastră să le stăm alături pe acest drum care îi va aduce în cadrul Uniunii. Susţinem avansarea parcursului european al Ucrainei şi al Republicii Moldova”, a susţinut el.
De asemenea, premierul a mulţumit pentru susţinerea Franţei în parcursul de aderare a României la OCDE, proiect de ţară transpartinic, care rămâne o prioritate majoră a Guvernului.
Din delegaţia Guvernului României mai fac parte vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, vicepreşedinte al Parlamentului European, consilier onorific al prim-ministrului Victor Negrescu, CEO Hidroelectrica, Borbèly Karoly.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.