Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, şi-a anunţat, marţi, candidatura la alegerile prezidenţiale, el afirmând că a luat această decizie după ce s-a consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii săi din partid. ”Sunt pregătit să-mi asum acum responsabilitatea de a fi preşedintele tuturor românilor. Am credinţa că pot contribui la viitorul ţării mele – un viitor în siguranţă şi bunăstare”, mai spune liderul PSD în mesaj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
”Am decis să îmi depun candidatura la Preşedinţia României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii mei din partid”, a anunţat preşedintele PSD. 
El spune că la Congresul de sâmbătă va veni în faţa românilor cu Planul meu pentru România şi le va cere colegilor mei sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale.
 
”Astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de stabilitate şi echilibru. Românii au nevoie de siguranţa că muncind pot avea un trai mai bun. Ţara are nevoie de un preşedinte căruia îi pasă de toţi românii. Nu m-am dat niciodată înapoi de la lucrurile grele. Am preluat preşedinţia PSD într-un moment foarte dificil şi, împreună cu colegii mei, am reuşit să recâştigăm încrederea oamenilor. Am acceptat răspunderea de a fi prim-ministru într-unul dintre cele mai complicate momente din istoria recentă. Şi am reuşit, alături de colegii mei din Guvern, să punem lucrurile în ordine”, arată preşedintele PSD în mesajul postat pe Facebook. 
 
Ciolacu mai spune că este pregătit să-şi asume acum responsabilitatea de a fi preşedintele tuturor românilor.
 
”Am credinţa că pot contribui la viitorul ţării mele – un viitor în siguranţă şi bunăstare. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a mai afirmat Marcel Ciolacu. 
 
Anunţul vine cu patru zile înainte de Congresul PSD în care se va alege noul preşedinte al formaţiunii şi va fi validat candidatul la alegerile prezidenţiale.
 
În cursul dimineţii de marţi, preşedintele PSD a filmat un clip, alături de mai mulţi membri TSD, la sediul partidului.
 
Ciolacu a transmis într-un mesaj intern către social-democraţi că a vrut să afle despre această decizie de la el, persoană, şi nu de la televizor, pentru că această decizie o vor dezbate sâmbătă la Congresul PSD.
 
”Sunt sigur că, împreună, vom reuşi să recâştigăm preşedinţia, după 20 de ani”, mai spune Ciolacu în mesaj.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.