Preşedinta Tineretului Naţional Liberal, Mara Mareş, a declarat miercuri că pentru alegerile locale, şi-au propus ca 3228 de tineri - adică minim o tânără, un tânăr pe fiecare unitate administrativ teritorială - să fie aleşi în funcţii, ea precizând că au aproape 7000 de tineri liberali în toată ţara care candidează pentru funcţiile de primar, preşedinte de CJ, consilier locale sau judeţean.
Preşedinta Tineretului Naţional Liberal, Mara Mareş a declarat în cadrul Conferinţei regionale TNL „Europa în fiecare localitate”, că ”TNL a bătut un record după alegerile locale din 2020 şi a trimis în administraţia publică locală peste 1100 de tineri. În funcţii de consilieri judeţeni, locali, viceprimari sau primari”.
”Pentru alegerile locale din acest an ne-am propus ca 3228 de tineri - adică minim o tânără, un tânăr pe fiecare unitate administrativ teritorială - să fie aleşi pe 9 iunie în funcţii de preşedinţi de CJ, primari, consilieri locali, consilieri judeţeni. Avem aproape 7000 de tineri liberali în toată ţara care candidează pentru aceste funcţii, deci există toate perspectivele pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Aceştia sunt la bază tineri antreprenori de succes, ingineri, doctori, profesori, au făcut performanţă în domeniile lor de activitate şi acum fac pasul sau îşi continuă drumul în politică”, a precizat Mara Mareş.
Ea a menţionat că ”Europa este la fiecare pas în România”. ”Acesta a fost şi motivul pentru care, în cadrul campaniei TNL „Europa în fiecare localitate”, un steag imens al Uniunii Europene a fost desfăşurat în fiecare judeţ al României şi în cazul Bucureştiului, în sectoare, în apropierea obiectivelor finanţate cu fonduri europene. Arătăm, astfel, la nivel simbolic, că Europa este peste tot şi că asta doar ne ajută enorm”, a mai afirmat Mara Mareş.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.