Un consilier local ALDE din Mangalia a început o campanie de strângere de semnături pentru demiterea primarului Cristian Radu, spunând că există mulţi cetăţeni nemulţumiţi de starea municipiului şi a celor şase staţiuni aflate în administrarea Primăriei, fiind nevoie de peste 8.700 de semnături pentru iniţierea referendumului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Consilierul local ALDE Nicolae Moroianu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, susţinută la Olimp, că a luat decizia de a iniţia strângerea de semnături pentru organizarea acestui referendum pentru că este nemulţumit de modul în care arată Mangalia şi ştie că mai multe persoane sunt în aceeaşi situaţie.

“Fiind cu toţii nemulţumiţi de starea oraşului nostru am demarat strângerea de semnături pentru organizarea acestui referendum. Am fost extrem de plăcut surprins că ieri (n.r. - joi), când am demarat strângerea listelor de semnături şi distribuirea listei pentru semnături, oamenii au învins ploaia şi au venit şi am reuşit să distribuim mai mult de 400 de liste. În câteva zile, vom avea funcţional un site de pe care cetăţenii pot descărca listele pentru semnături, vom face o cerere pentru amplasarea de corturi şi sperăm ca domnul primar să aprobe acest lucru şi vom avea şi un sediu de campanie în vederea acestui referendum”, a declarat Nicolae Moroianu.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a mai spus că din 2012 şi până în prezent în Mangalia s-au cheltuit pentru 100 de milioane de euro, dar acest lucru nu se vede în municipiu.

“În Mangalia, în ultimii cinci ani, Primăria a cheltuit peste 100 de milioane de euro. S-au cheltuit milioane de euro pe spaţii verzi în oraşul nostru, dar din păcate în acest moment nu avem nicio floare, ci doar bălării. În acelaşi timp, s-au cheltuit milioane de euro pentru iluminatul public, iluminat care după ce a fost reparat, din păcate, merge cu mult mai prost decât înainte să fie reparat. În schimb, s-au finanţat avocaţi cu milioane de euro, dar, din păcate, am înţeles că majoritatea proceselor au fost pierdute. Au fost subfinanţate educaţia, cultura, sportul, care au ajuns la un stadiu jalnic”, a explicat consilierul local ALDE.

El mai acuză actuala administraţie locală că a abandonat cele şase staţiuni pe care le administrează.

“Am avut un oraş care a fost pe primele locuri în România ca frumuseţe, ca şi curăţenie şi am ajuns, din păcate, în coada acestui clasament. Nu este posibil ca şase staţiuni de interes naţional să fie complet abandonate de către administraţie, să ne bazăm pe efortul câtorva investitori serioşi care îşi investesc aici resursele şi încearcă să facă ceva din imaginea acestor staţiuni”, a mai afirmat Nicolae Moroianu.

El a precizat că pentru iniţierea referendumului este nevoie de strângerea a 8.724 de semnături, reprezentând un sfert din numărul alegătorilor de pe listele electorale permanente, iar ca referendumul să fie validat la vot trebuie să se prezinte cel puţin 10.469 de locuitori ai Mangaliei, adică o treime din numărul alegătorilor, urmând ca pentru demiterea primarului să voteze aproximativ 8.700 de persoane.

Municipiul Mangalia este condus începând din 2012 de Cristian Radu. În urmă cu cinci ani, el a câştigat Primăria în calitate de independent, având susţinerea PNL, iar la alegerile de anul trecut a făcut-o din partea liberalilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.