Vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda a declarat, joi, că a primit solicitarea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, după ora 15.00, însoţită de 73 de volume, fiecare având între 150 şi 300 de pagini. Manda a precizat că nu l-a anunţat pe Tăriceanu cu privire la dosarul venit de la DNA, preferând în schimb să confirme public ceea ce presa scrisese deja. „Nu l-am informat că nu l-am informat. E un subiect delicat şi am preferat să nu am dialog cu domnia sa”, a spus Manda.
Solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu a ajuns la secretariatul Senatului miercuri, la ora 15.10, a precizat Manda, adăugând că el a aflat puţin mai târziu de acest dosar, fiind vorba despre un referat şi 73 de volume, fiecare având între 150 şi 300 de pagini.
Întrebat de jurnalişti de ce solicitarea DNA a ajuns la el şi nu la Tăriceanu, Manda a spus că acesta i-a fost adus de stafful Senatului pentru că se stabilise ca el să preia atribuţiile preşedintelui Senatului începând de joi şi până săptămâna viitoare, perioadă în care Tăriceanu ar fi fost plecat într-o delegaţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Astăzi şi mâine şi săptămâna viitoare când domnia sa este plecat în delegaţie, exercitarea atribuţiilor se publică în Monitorul Oficial, este vorba despre mine, de-asta cererea a ajuns la mine. Sigur, fiind un subiect care îl viza direct pe domnul Tăriceanu, acest referat nu avea cum să ajungă la domnia sa”, a declarat Claudiu Manda.
El nu a putut spune însă de ce documentele de la DNA au ajuns la el, având în vedere că ar fi urmat să preia atribuţiile de preşedinte al Senatului începând de joi, documentele fiind trimise miercuri.
„E clar că sunt patru vicepreşedinţi. Atât timp cât sunt patru vicepreşedinţi, nu aveau cum să meargă la domnul Tăriceanu, motivul pentru care a ajuns la mine, având în vedere că domnul Tăriceanu trebuia să fie plecat astăzi, mâine şi săptămâna viitoare, cererea a ajuns la mine, fiind stabilit deja ca persoana care să îi ţină locul să fiu eu. Nu ştiu de ce stafful a decis să ajungă la mine. Să-i întrebaţi pe ei”, a spus Manda.
Vicepreşedintele Senatului a explicat că documentele de la DNA vor fi trimise la Biroul Permanent, apoi vor ajunge la Comisia Juridică, iar aici va fi redactat un referat ce va fi prezentat plenului.
Întrebat de ce Tăriceanu a aflat din presă despre solicitarea DNA şi nu l-a informat chiar el, Manda nu a oferit nicio explicaţie.
„Nu l-am informat pe domnul Tăriceanu (despre solicitarea DNA - n.r.). (...) Nu este o interdicţie. Nu eu am spus presei despre acest subiect. Ştiu că au fost informaţii pe surse, când am fost întrebat am confirmat. Nu l-am informat că nu l-am informat. E un subiect delicat şi am preferat să nu am dialog cu domnia sa. (...) Nu vreau să fiu eu cel care intră pe conţinut”, a spus Manda.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, afirma miercuri seară că la Senat nu s-a primit vreo cerere a DNA pentru avizarea urmăririi sale penale. El afirma că ”sunt unii «la butoane» care se gândesc că îşi pot păstra funcţiile sau oameni politici care mai cred că aşa se câştigă alegeri şi se pun guverne”. Declaraţia lui Tăriceanu venea după ce televiziunile de ştiri au relatat că DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a preşedintelui Senatului, într-un dosar vizând presupuse fapte de luare de mită, pe care le-ar fi comis în perioada în care era premier (2004 - 2008), când ar fi cerut şi primit 10% din valoarea contractelor Microsoft.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.
Procurorul DNA a transmis procurorului general documentele necesare pentru a sesiza Senatul. Tăriceanu poate fi urmărit penal doar dacă Senatul îşi dă acordul în acest sens
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.