Ministerul Afacerilor Externe anunţă sâmbătă seara că Celula de Criză continuă demersurile în regim permanent în vederea evacuării, în condiţii de siguranţă, a cetăţenilor români din Fâşia Gaza care s-au notificat pe lângă Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah pentru a fi evacuaţi.
UPDATE - MAE a precizat pentru News.ro că are în vedere 350 de români aflaţi în Fâşia Gaza.
”Ne-au solicitat sprijin 200 de persoane. Suntem în contact şi îi asigurăm de faptul că România face tot ce îi stă în putere pentru a identifica cea mai buna solutie pentru evacuarea în siguranţă. Situaţia de securitate din teren nu a permis evacuarea până în acest moment. O evacuare trebuie pregătită extrem de minuţios pentru a nu pune viaţa în pericol celor pe care vrem să-i salvăm. Situatia este foarte sensibilă”, au transmis reprezentanţii MAE.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - MAE precizează că, pe fondul deteriorării situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, Celula de Criză continuă demersurile în regim permanent în vederea evacuării, în condiţii de siguranţă, a cetăţenilor români din Fâşia Gaza care s-au notificat pe lângă Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah pentru a fi evacuaţi.
Astfel, ”MAE, prin intermediul Ambasadei României la Tel Aviv, al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah şi al misiunilor diplomatice ale României din regiune menţine coordonarea cu alte state şi organizaţii internaţionale care întreprind demersuri similare pentru proprii cetăţeni/funcţionari şi continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi cele egiptene în vederea asigurării condiţiilor necesare pentru evacuarea acestora, ţinând cont de evoluţiile de securitate din teren”, se arată în informarea Ministerului de Externe.
MAE a confirmat sâmbătă decesul, în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, a încă două persoane cu dublă cetăţenie, israeliano-română, cu domiciliul în Israel. De asemenea, Ambasada României la Tel Aviv este în dialog cu autorităţile israeliene pentru verificarea informaţiilor cu privire la dispariţia unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliano-română.
MAE preciza că, la acest moment, Ambasada României la Tel Aviv şi Consulatul General al României la Haifa nu au recepţionat solicitări de sprijin consular privind dispariţia sau decesul altor cetăţeni români în Statul Israel, precizează MAE.
În total, bilanţul victimelor cetăţeni români în conflictul din Israel ajunge la patru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...