Fostul preşedinte al Partidului Naţional, Ludovic Orban şi-a anunţat, marţi, la Parlament, numele noului partid pe care l-a înfiinţat după ce a părăsit formaţiunea liberală, Forţa Dreptei. Doctrina noului partid este o sinteză modernă a tuturor ideilor validate de timp din marile curente de gândire de centru-dreapta - liberalism, conservatorism şi creştin-democraţie. El a precizat că astăzi va fi semnat actul constitutiv şi luni vor fi depuse documentele de înregistrare a partidului Forţa Dreptei, la Tribunalul Bucureşti.”Nu noi am părăsit PNL, ci conducerea PNL i-a părăsit pe oamenii care au avut încredere în noi. Ei au săvârşit o gravă trădare faţă de aceşti oameni, preferând să stea în bagajele la guvernare ale PSD”, a spus Orban despre liberali.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 

 

”Astăzi am luat decizia, împreună cu cei 16 colegi membri ai Parlamentului care am decis să ne dăm demisia din PNL în momentul în care conducerea PNL a decis să readucă la putere PSD. Toţi parlamentarii, împreună cu mulţi colegi de ai noştri din ţară, simpatizanţi, susţinători, am luat decizia de a pune bazele unei noi construcţii politice de centru dreapta. Am luat această decizie pentru că în primul rând considerăm că e o obligaţie morală pentru noi de a continua să reprezentăm cetăţenii români care ne-au acordat votul”, a declarat Ludovic Orban, în declaraţia de la Parlament.

Fostul lider PNL a mai spus că numele formaţiunii politice pe care l-au convenit, şi care va fi valabil până la organizarea Congresului noului partid, este Forţa Dreptei.

Orban a explicat că a fost ales acest nume pentru că este numele moţiunii cu care s-a prezentat în faţa Congresului PNL.

”Nu noi am părăsit PNL, ci conducerea PNL a părăsit oamenii care au avut încredere în noi, care ne-au acordat votul şi care şi-au pus speranţele în PNL. Ei au săvârşit o gravă trădare faţă de aceşti oameni, preferând să stea în bagajele la guvernare ale PSD, preferând să fie advrsarul politic nu doar al forţelor de dreapta, ci al tuturor celor care cred în democraţie. Guvernarea de astăzi e o struţo-cămilă în care, din punctul meu de vedere, decizia aparţine PSD, iar aşa cum s-a demonstrat de-a lungul timpului, deciziile PSD au făcut mai mult rău României”, a afirmat Ludovic Orban.

El a continuat. ”M-am uitat cu milă la foşti colegi care l-au votat pe Marcel Ciolacu la şefia Camerei Deputaţilor. Au fost în stare să voteze un Guvern în care e Sorin Grindeanu, au votat un govern în care este doamna Firea”.

Acesta a precizat că noua construcţie politică este ”o construcţie pe termen lung şi o construcţie serioasă care presupune un mod corect, cinstit, onest, loial de a face politică”.

”Politica fără morală este dăunătoare pentru societate şi cei care fac politică în afara preceptelor morale, în special a moralei creştine, fac o politică care face rău oamenilor”, a mai menţionat Orban.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.