Preşedintele PNL, Ludovic Orban, propune ca mecanismul de creştere a pensiilor să fie anual, iar creşterea să fie compensată cu inflaţia, dar şi cu mărirea salariului mediu brut pe economie.
“Apropo de pensii. Lucrurile sunt foarte simple din punctul nostru de vedere. Ceea ce ne dorim este ca mecanismul de creştere a pensiilor să fie un mecanism anual, aşa cum a fost vechea lege a pensiilor pe care am susţinut-o, iar creşterea pensiei să se bazeze pe nişte date clare, realiste, din zona economică. Orice creştere a pensiei să se bazeze pe creşterea inflaţiei, compensarea pensiei datorită creşterii inflaţiei şi de asemenea pensia să crească în funcţie de creşterea economică care se reflectă în indicatorul salariu mediu brut pe economie şi anume să crească pensia anual în funcţie de creşterea salariului mediu brut pe economie”, a declarat, luni, Ludovic Orban.
El crede că stilul practicat de guvernarea PSD-ALDE, prin care pensiile nu au fost majorate de la 1 ianuarie, o să se ajungă la creşteri de pensii cu o întârziere mare, care să nu ţină cont de posibilitatea de indexare anuală a acestora.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Ăsta e punctul nostru de vedere, fără creşteri din burtă, fără stilul ăsta pe care l-a practicat guvernarea PSD – ALDE în care au hotărât ei că nu majorează pensiile conform formulei de la 1 ianuarie, le majorează de la 1 iulie 2018, după aia le majorezi de la 1 septembrie. Probabil că în ritmul ăsta o să ajungă la majorări de pensii cu o întârziere foarte mare care să nu ţină cont de posibilitatea de indexare anuală a pensiilor, în funcţie de evoluţia acestor indicatori economici la care m-am referit”, a explicat Orban.
El spune că PNL îşi doreşte ca această creştere a pensiilor să nu fie doar pe hârtie şi că orice creştere de pensie să ducă la creşterea puterii de cumpărare.
“Ne dorim cu adevărat creşterea pensiilor, iar această creştere a pensiilor să nu fie pe hârtie, adică să fie creşteri nominale de pensii, dar inflaţia să anuleze orice creştere de pensii. Obiectivul nostru este ca orice creştere a pensiei să ducă la creşterea puterii de cumpărare a pensiilor, lucrul ăsta nu se poate face decât în baza unei dezvoltări economice”, a mai spus liderul liberalilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii pensiilor. De la 1 septembrie, punctul de pensie va creşte la 1.265 de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.