Fostul lider al Partidului Naţional LIberal, Ludovic Orban îşi va da înregistra demisia, marţi, din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după ce iniţial şi-a înaintat-o preşedintelui PNL Florin Cîţu, au declarat surse liberale pentru News.ro.
După înregistrarea oficială, la forul legislativ, demisia lui Ludovic Orban va fi efectivă şi va fi demarată procedura pentru alegerea unui noi preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Orban şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor inainte de Congresul PNL, el precizând că, dacă va pierde şefia partidului, se va retrage şi din funcţia deţinută în Parlament. Ulterior, pe 27 septembrie, după Congresul PNL, Ludovic Orban a transmis demisia semnată la sediul PNL, către preşedintele partidului, Florin Cîţu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Orban atrăgea atenţia, atunci, că dacă ar înregistra demisia la Parlament, există riscul ca PNL să piardă şefia acestei Camere şi dădea ocazia noii conduceri liberale să negocieze şi pentru păstrarea acestui post, odată cu negocierile pentru formarea noului Guvern.
Ce prevede Regulamentul Camerei Deputaţilor
Potrivit Articolului 20 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului Camerei, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.
Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor.
Dacă nici un candidat nu a întrunit, după două tururi, votul majorităţii deputaţilor, se organizează noi tururi de scrutin, în urma cărora va fi declarat preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a obţinut majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului prevăzut la art. 67 din Constituţia României, republicată. Calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor sau cea de membru al Biroului permanent încetează în urma demisiei, a revocării sau a pierderii calităţii de deputat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.