Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că deznodământul primului tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale din acest an este extrem de important pentru că „rezultatul votului din 24 noiembrie ne va deschide calea către preşedinţia Românei şi va potenţa extraordinar de mult scorul din alegerile parlamentare, garantând practic participarea PNL la viitoare guvernare cel puţin până în 2028, o guvernare în jurul PNL”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„La fel ca acum 35 de ani, ne aşteaptă câteva momente decisive pentru viitorul României şi al PNL. Noi vom da României un preşedinte liberal şi cu PNL la guvernare,  vom aplica modelul liberal de dezvoltare. Însă până atunci este iarăşi în joc modelul democratic al României. (...) Rezultatul votului din 24 noiembrie ne va deschide calea către preşedinţia Românei şi va potenţa extraordinar de mult scorul din alegerile parlamentare, garantând practic participarea PNL la viitoarea guvernare cel puţin până în 2028, o guvernare în jurul PNL (...) Lui Marcel Ciolacu îi este frică de Nicolae Ciucă”, a afirmat Lucian Bode la întâlnirea regională a PNL care se desfăşoară sâmbătă, la Timişoara.
Bode consideră că PSD şi AUR „sunt o ameninţare” la adresa viitorului României, susţinând că Nicolae Ciucă este „singurul care poate opri blatul PSD-AUR”.
El a cerut liberalilor „determinare, unitate şi implicare totală”, arătând că „succesul înseamnă trei victorii pe line pentru PNL”, la cele trei runde de alegeri care urmează. 
„Cel mai important este să nu ne faultăm singuri”, a transmis Bode primarilor liberali, cerându-le să se mobilizeze la vot.
Bode spune că PSD „pozează în mari constructori ai neamului”, subliniind că cele mai importante proiecte de investiţii au fost demarate de PNL.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.