Ministrul de Interne, Lucian Bode, afirmă, marţi, că problemele de migraţie cu care se confruntă Austria nu pot fi imputate României. Declaraţia ministrului vine după ce Austria a anunţat că-şi menţine împotrivirea faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
”Problemele de migraţie cu care se confruntă Austria nu pot fi imputate României! În mod categoric, ţara noastră nu poate fi sancţionată nemeritat şi nejustificat pentru această situaţie. Nu prin România trece fluxul migratoriu şi nu România este generatoarea acestui flux”, a swcris, marţi, ministrul de Interne, Lucian Bode, pe Facebook.
Potrivit acestuia, România îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen.
”Rapoartele rezultate în urma celor două misiuni de evaluare ale României au fost pozitive şi au fost dezbătute în grupuri de lucru inclusiv cu participarea reprezentanţilor Austriei. De altfel, la ultima întâlnire dintre reprezentanţii celor două ministere de interne (Viena, 5 decembrie 2022), statisticile generale referitoare la migraţie, rute, returnări, înregistrarea migranţilor în sistemele europene care au fost prezentate, au fost confirmate de partea austriacă”, a mai transmis ministrul de Interne.
Acesta precizează că i-a amintit omologului austriac Gerhard Karner că în februarie 2022 a susţinut ferm aderarea României la spaţiul Schengen.
”În timpul Preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene am acceptat realizarea unor misiuni de evaluare voluntară a aplicării acquis-ului Schengen în România. Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene a anunţat încă din cadrul primelor reuniuni că una din priorităţile sale este extinderea spaţiului Schengen. Rapoartele rezultate în urma celor două misiuni de evaluare voluntară a României au fost pozitive şi au arătat fără echivoc că ţara noastră este pe deplin pregătită să adere la spaţiul Schengen. Austria şi-a însuşit oficial declaraţia statelor membre cu privire la oportunitatea extinderii spaţiului Schengen inclusiv cu ocazia Conferinţei ministeriale a Forumului Salzburg de la Bucureşti din 16 noiembrie 2022”, a mai transmis Lucian Bode.
Acesta anunţă că îşi menţine declaraţia fermă că România este pregătită şi merită să adere la spaţiul Schengen, iar aderarea nu constituie un pericol pentru nimeni, ci un mod de a consolida spaţiul Schengen.
”Funcţionarea spaţiului Schengen depinde în primul rând de voinţa statelor membre de a coopera şi colabora eficient şi solidar”, a mai transmis Bode.
Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat, marţi dimineaţă, într-o emisiune la postul public de televiziune, că Viena îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi nu are de gând să-şi schimbe opinia la Consiliul JAI din 8-9 decembrie, invocând numărul mare de imigranţi care au ajuns în Austria şi nu fuseseră înregistraţi anterior prin ţările prin care au trecut.
Aflat la Tirana, cancelarul austriac, Karl Nehammer, a confirmat ulterior această poziţie.
Datele Frontex, agenţia europeană pentru protecţia frontierelor, arată însă că imigranţii ilegali care ajung în Austria preferă alte rute decât cele prin România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.