Preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre, afirmă, după ce parlamentarii liberali Ervin Molnar şi Cristian Chirteş i-au cerut demisia, că aceştia ”scapă efectiv memoriei colective prin lipsa lor de activitate şi implicare”. ”Când ataci de pe margine, într-un spectacol de presă, conducerea unei organizaţii judeţene de partid pretizându-i binele, se numeşte nu numai hăituire, dar şi ipocrizie”, susţine Dobre. El compară demersul celor doi cu un ”film documentar de teleenciclopedia”, în care ”vedeam un leu rănit după o bătaie dată pentru grupul său, iar atunci când îşi oblojeşte rănile, crezându-l singur, apar iscoditoare şi gălăgioase hienele”. ”Când leul se ridică, hienele fug...”, subliniază Dobre.
”Evident că trebuie luat act de vocea unor parlamentari mureşeni, mai ales atunci când activitatea acestora pentru partidul din care fac parte şi pentru judeţul care i-a trimis în Parlament este una intensă şi semnificativă. Mă tem însă că cei doi parlamentari scapă efectiv memoriei colective prin lipsa lor de activitate şi implicare. Pot primi criticile lor aşa cum pot primi criticile din partea oricărui cetăţean al judeţului Mureş sau cel mult aşa cum le putem primi din partea oricărui membru PNL. Totodată însă, cred că oricare alţi membri PNL ar putea avea îndrituirea morală de a ne judeca, mult mai mult decât cei doi, dacă ne gândim să ne evaluăm contribuţiile la activitatea fiecăruia, atât în această campanie electorală, cât şi în ultimii ani”, a transmis, marţi după-amiază, Ciprian Dobre, în replică la solicitarea parlamentarilor PNL Ervin Molnar şi Cristian Chirteş.
El a subliniat că astfel de cereri ar fi trebuit făcute în interiorul partidului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Atunci când eşti de bună-credinţă şi pretinzi că te interesează cu adevărat binele partidului, te adresezi în mediul intern, în BPJ, CDJ sau printr-o petiţie internă preşedintelui. Când ataci de pe margine, într-un spectacol de presă, conducerea unei organizaţii judeţene de partid pretizându-i binele, se numeşte nu numai hăituire, dar şi ipocrizie”, a arătat Dobre.
De asemenea, el i-a criticat pe cei doi parlamentari liberali pentru implicarea în campania electorală.
”Dar, ce să le răspund…? dacă vreunul dintre distinşii parlamentari îmi pot preciza o minimă performanţă a lor în această campanie electorală, în vreo localitate măcar a judeţului sau dacă ne-ar putea măcar devoala ceva din, bănuim, secretul lor jurnal de campanie electorală, atunci eu sunt dispus să discutăm orice. Atâta timp cât tu devii mai virulent cu propriul tău partid decât ai fost vreodată cu vreun adversar politic, atunci, daţi-mi voie să privesc cu circumspecţie demersul lor, care mă duce cu gândul la un film documentar de teleenciclopedia, cu imaginile acelea în care vedeam un leu rănit după o bătaie dată pentru grupul său, iar atunci când îşi oblojeşte rănile, crezându-l singur, apar iscoditoare şi gălăgioase hienele. Când leul se ridică, hienele fug...”, a conchis preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre.
Deputatul liberal Ervin Molnar a cerut demisia liderului filialei Mureş a partidului, Ciprian Minodor Dobre, inclusiv din funcţia de prefect, precum şi pe cea a preşedintelui interimar al organizaţiei Târgu Mureş, Alexandru Gyorgy, ca urmare a ”rezultatului dezastruos” de la alegerile locale. Şi în cazul lui Gyrgy, Molnar cere şi demisia din funcţia de viceprimar. ”Aceste gesturi de onoare sunt absolut necesare după ce mureşenii şi deopotrivă târgumureşenii şi-au retras, practic, votul de încredere pe care l-au dat Partidului Naţional Liberal la alegerile locale din anul 2020”, a argumentat el.
La rândul său, senatorul PNL de Mureş Cristian Chirteş a cerut demisia preşedintelui PNL Mureş Ciprian Dobre pentru înfrângerea PNL la Mureş şi transformarea judeţului în judeţ roşu, în urma alegerilor din 9 iunie. ”Alegerile din 9 iunie 2024 marchează o inversare a echilibrului politic în judeţul Mureş, cu PSD care a devenit principalul partid românesc în judeţ, detronând PNL”, a remarcat el, adăugând că ”PNL Mureş a devenit un partid închis, fără soluţii şi mai ales fără canale de comunicare cu alte forţe politice”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...