Liderul PNL Ludovic Orban a declarat sâmbătă dimineaţă, la sosirea la Romexpo, unde urmează să aibă loc Congresul partidului, la care candidează pentru un nou mandat, că are încredere că vor fi respectate toate procedurile astfel încât să fie asigurat secretul absolut al votului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ajuns la Romexpo, Ludovic Orban a discutat cu delegaţii care deja se aflau în zonă şi s-a şi fotografiat alături de unii dintre ei.
Vineri seară, înaintea Congresului, liderul liberal a postat un mesaj pe Facebook.
”Vă îndemn să cumpăniţi bine asupra deciziei pe care o veţi lua la Congres! În mâinile fiecăruia dintre dumneavoastră stau soarta şi viitorul partidului nostru şi al României. Doar voi, membrii Partidului Naţional Liberal, aveţi puterea de a hotărî, fără niciun fel de constrângere sau intimidare! Să ne vedem sănătoşi!”, le-a transmis Orban celor 5.000 de delegaţi aşteptaţi la Congres.
De altfel, potrivit membrilor echipei sale, în cursul acestei săptămâni, Ludovic Orban a discutat personal cu 1.300 - 1.400 dintre aceştia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...